Clepsidra timpului: Tinerețe. Maturitate. Senectute. Invitat-special: Prof. Univ. Dr. Constantin Dulcan

Asociem trecerea anilor cu noțiunea de îmbătrânire, uzură sau oboseală. E obligatoriu să pierdem energia, prospețimea și vioiciunea?
Ce rol are contemplația, rugăciunea și lectura în menținerea unui tonus vital? Cum putem evita oxidanții minții?
„Este extrem de important să ne refacem la jumătatea unei zile. Este greu să înveți pe toată lumea să se relaxeze, dar e suficient simplul fapt că poți să stai o jumătate de oră, fie într-un fotoliu cât mai comod, fie culcat pe spate, neîncercând să te gândești la nimic, decât să îți golești mintea.
Dacă vei face asta, zi de zi, vei vedea că ajungi să respiri alt ritm decât cel care este impus de propriul corp.
Ritmul firesc este altul decât cel 2/4 pe care-l citim în cărți. Fiecare dintre noi are altă capacitate respiratorie.
Veți vedea că respirația profundă este o respirație care te încarcă cu energie. Acest lucru este extrem de important pentru sănătatea noastră. Această pauză aparent banală schimbă creierul enorm de mult.”
Profesorul Dumitru Constantin Dulcan are și o soluție pentru prospețimea mentală: să ne creionăm o imagine care să corespundă vârstei care ne convine și să încercăm să o păstrăm permanent în minte.
Încă ceva.
„Nu mergeți cocoșați. Este nevoie doar să duceți umerii în spate. Dacă mergeți aplecați sau gârboviți, cutia toracică este sufocată. Astfel cantitatea de oxigen care intră în plămâni va fi diminuată”, mai spune neurologul.
Despre strategiile practice privind o viață sănătoasă ne va vorbi profesorul Dulcan chiar înainte de Revelionul 2021/2022 petrecut de prietenii Clubului la Sinaia!
Achiziționează acum și aici pachetul educațional!
Clepsidra timpului măsoară înțelepciunea fiecărei zile. Mihai Neamțu

Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan este medic neurolog si psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate, lucrari și cărți de certă valoare științifică dar și de eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale filosofiei știintei. Cartea sa Inteligența materiei, un best-seller căutat și astăzi, a fost distinsă cu premiul pentru filosofie Vasile Conta al Academiei Române (1992). Este membru al unor prestigioase societăți științifice naționale și internationale, autor al unor brevete de invenții, titular al unor importante cursuri universitare, precum și deținător a numeroase premii știintifice și literare obținute în țară și străinatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.