Reflexii despre ritmurile şi funcţia tradiţiei athonite (III)
Despre Munte Colecţia „Découvertes“ a editurii Gallimard publică volume destinate
Despre Munte Colecţia „Découvertes“ a editurii Gallimard publică volume destinate
În această epocă, spiritualitatea isihastă asumă pe deasupra, aducînd-o în
Sînt o mie de ani de cînd o limbă de
Prin poetica narativității, elaborată în trilogia Timp și povestire, Paul Ricoeur contribuie în mod esențial la menținerea unui dialog intens între istorici și filozofi.
Articolul complet disponibil doar pentru membri Acest conținut este disponibil
Ioan Alexandru ne poate fi un bun premergător, după chipul celui al cărui nume l-a purtat cu atâta folos. Să nădăjduim că ne vom întâlni!
În studenţie, răstimp de vrednică amintire, început în toamna anului
Când am ajuns olimpic pe țară la filosofie, am descoperit că aveam o înclinație către studiu, că puteam munci fără efort într-o bibliotecă.
Viața la King’s College London a fost, timp de trei ani, o nesfârșită desfătare a minții pe marile artere ale culturii europene.
Socrate spune că polisul ideal are nevoie să fie întemeiat pe un mit (o „minciună nobilă”) pentru a i se asigura succesul.