Deși propune o doctrină, adică o învățătură politică, creștin-democrația nu este o ideologie, precum liberalismul, socialismul sau comunismul. Cu alte cuvinte, nu vine să îngroașe rândurile -ismelor care domină viața politică de peste două secole.
Creștin-democrația este o viziune creștină asupra democrației. Ea recunoaște în valorile democratice principii creștine secularizate, trecute într-o ordine lumească. Fundamental, creștin-democrația își propune să armonizeze cetățenia spirituală cu cea pământească și credința religioasă cu crezul civic.
În această viziune, drepturile omului sunt fondate pe demnitatea persoanei. Omul e demn fiindcă natura sa nu e pur animalică, ci poartă o pecete divină. Spiritualitatea umană e de sorginte dumnezeiască; în chipul omului se recunoaște chipul lui Dumnezeu. Viața însăși este un dar de la Dumnezeu.
Din demnitatea persoanei umane decurg drepturile omului: libertatea, egalitatea, fraternitatea. Toate acestea sunt înscrise în firea omului. Omul este înzestrat cu libertate, și tocmai pentru aceasta poruncile divine îi cer să acționeze responsabil. Regulile de bază ale conviețuirii sociale se regăsesc în Decalog: să nu ucizi, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă…
Egalitatea oamenilor nu este sinonimă cu indistincția, ci înseamnă egala demnitate în fața lui Dumnezeu. De aici preceptul de bază al democrației: toți oamenii, indiferent de rasă, sex, avere sau rang, au drepturi egale în fața legii. Toți au dreptul să participe la viața publică, să li se reprezinte interesele, să aleagă și să fie aleși.
Fraternitatea este tot o poruncă creștină. Dacă oamenii nu ar avea aceeași origine dumnezeiască, nu ar exista nici un temei să se considere frați, ci doar membri ai aceleiași specii. Fraternitatea se exprimă prin solidaritate cu semenii. De aceea, viziunea creștină nu încurajează interesul individual, egoist, ci solidaritatea persoanelor umane egale în demnitate.
Creștin-democrația este, așadar, aplicarea în politică a principiilor creștine, care oricum au trecut în trama democrației, și nicidecum un amestec impur între credință și ideologie, între sacru și profan, între cele care se cuvin cezarului și cele cu care îi suntem datori lui Dumnezeu.
Adrian Papahagi, Creștinul în cetate. Manual de supraviețuire, editura Doxologia, 2017
