Eticisme și moralizări | Rubrica „Rediviva”

(I). Deja consacrata colecție „Tradiția creștină” a pornit la drum în 2006 cu trei foarte consistente volume de omiletică și exegeză origeniană ce acopererau primele cărți biblice (Geneza, Exod, Levitic). Iată că acum se conturează proiectul final de acoperire a ansamblului Pentateuhului prin încă două volume, din care primul a văzut recent lumina tiparului: Origen, Omilii și adnotări la Numere. Adnotări la Deuteronom, I, ediție bilingvă, introd., trad., note Adrian Muraru, Editura Junimea, Iași, 2022, 725 p.

Pentru echivalarea în română a versiunii latine realizate de Rufinus, traducătorul diligent a privilegiat edițiile clasice (Patrologia Graeca și Patrologia Latina) ale Abatelui Jacques-Paul Migne „nu doar pentru accesibilitatea lor, ci și ca semn al mulțumirii față de cei care au oferit, adesea în condiții nu tocmai favorizante, sursele creștinismului antic”, fără însă a neglija contribuțiile recente la obiect.

Alături de masivul și densul studiu introductiv, intitulat grăitor „Un loc pentru alegorie”, unde volutele interpretative ale ilustrului dascăl alexandrin sunt explicitate cu mare pătrundere și tonică erudiție, remarcăm excelența versiunii autohtone, ce trădează în prea mică măsură originalul pentru a fi supus judecății critice în această privință. Apoi, cele 330 de note la Introducere și 851 la text alcătuiesc, în sine, un veritabil corpus hermeneutic de scholii moderne sau adnotări  ̶  cum preferă A. Muraru să le numească.

Despre autor, traducătorul său dedicat și travaliul lor întins peste două milenii, conchidem în același ton cu vorbele profetului citat de Origen însuși: „Iată omul și lucrarea lui, și se spune că plata în fața Domnului este, ca să-i întoarcă fiecăruia după lucrările lui, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, care are slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

       (II). De vulgari eloquentia este o carte de referință nu doar pentru evoluția culturii europene, dar și un valoros tratat cu noțiuni de filosofie a limbajului, un punct de cotitură în istoria lingvisticii europene și un manual de poetică medievală ce își depășește epoca.

Nu e de mirare că la cinci decenii după prima traducere românească a capodoperei dantești, realizată atunci memorabil de savantul Petru Creția, o nouă versiune apare la noi: Dante Alighieri, Despre elocința în limba vulgară, ediție bilingvă, trad. Delia Berza, comentarii Delia Berza, Anca Meiroșu, Alexander Baumgarten, introd. Alessandro Raffi, Editura Polirom, Iași, 2022, 219 p.

Mixajul de stiluri funcționale și tehnici discursive ce militează fervent pentru poziționarea limbii italiene vernaculare ca instrument propice pentru creația literară face farmecul acestui opuscul referențial pentru atâtea domenii ale cunoașterii umaniste: „pledoaria sa uzează de un scenariu și un vocabular juridic, sursele sale de autoritate vin din formația sa filosofică și teologică, combinată cu elemente de istorie și geografie europeană, iar scopul tratatului are în vedere analiza poeziei”.

Înalta luptă culturală ce îl are ca protagonist pe Dante în dipticul alcătuit din De vulgari eloquentia (ca model teoretic) și Convivium (ca ilustrare practică a respectivelor teorii) a adus cu sine o revoluție intelectuală majoră, ce a consacrat nu doar poezia ca nobilă substanță ce funcționează drept măsură a tuturor produselor spirituale, ci și pe poetul vates echivalat cu profetul în sensul profund religios al termenului, exponent exemplar al neamului și limbii sale.

Ilustra ocupație poeticească nu se rezumă, așadar, la crearea caligrafică de alese rime și ritmuri meșteșugite, ci vădește și presupune deopotrivă o largă deschidere mentală, conștiința limpede a funcției etice deținute de literatură, precum și înalta misiune morală ce revine chiar și compunătorului unor simple cântece de iubire.

       (III). Absolut electrizantă culegerea de eseuri redactate în cea mai bună tradiție englezească a genului de către inconfundabilul Isaiah Berlin, Lemnul strâmb al omenirii. Capitole din istoria ideilor, ediție de Henry Hardy, trad. Andrei Costea, pref. John Banville, Editura Humanitas, 2022, 406 p.

De altfel, metafora caruselului minunat de gălăgios și cu trasee imposibile în care te poartă și te zguduie sarabanda ideilor sale este recurentă în analizele de media ce i-au fost dedicate fulminantului filozof oxfordian născut la Riga în 1909, înnobilat în 1957 și ajuns Președinte al Academiei Britanice.

Compuse aproximativ între 1950 și 1990, studiile sale de istoria ideilor analizează cele mai importante evenimente (ca să nu spunem cataclisme) și curente politice ale secolului trecut, după ce le pune în contextul istoric al teoriilor clasice și le rostogolește prin grila sa intelectuală de excepție, coroborând credința platonică în adevărul absolut cu ispita autoritarismelor moderne, legând ideologia reacționară de secol XVIII a lui Joseph de Maistre cu ascensiunea fascismului, găsind omologii uluitor de pertinente între romantismul luciferic al unor Schiller sau Byron și naționalismul lipsit de zăgazuri, uneori ajungând chiar genocidar  ̶  cum se vede chiar în vremurile terifiante de acum, ce ne zguduie lumea din temelii.

Nu trebuie să uităm, spune el, că toate aceste mari mișcări, doldora de consecințe, au început ca simple idei în mințile unor oameni ce s-au transferat pe căi greu de reconstituit în bagajul adesea sumar de idei (puține, dar fixe, cum se zice pe la noi!) al comandanților pe care îi numește, absolut memorabil, „profeți cu armate în spate” ce le-au pus în practică în moduri adesea odioase.

De aceea, pentru perspicacitatea lui proverbială, elementele de filozofie politică nu sunt nimic altceva decât „etică aplicată societății”, analiză detaliată a scopurilor și motivelor ce călăuzesc acțiunea umană. „Numai barbarii nu sunt curioși de unde vin, cum au ajuns să fie unde sunt, unde pare că merg, dacă doresc să meargă acolo, și dacă da, de ce, și dacă nu, de ce nu”!

Conf. Univ. Dr. Claudiu T. Arieșan