Profesorul Paul Dragoș Aligică manifestă nu doar o inteligență poliedrică și o rarisimă putere de sinteză filozofică în scrierile sale, ci mai ales virtutea morală a statorniciei. De aproape trei decenii, acest gânditor al Dreptei refuză abordarea de tip tribal a fenomenelor sociale și politice.
Nu-l interesează nici umorile literaților și nici judecățile estetizante ale pedanților, ci mai curând disocierea fermă între esență și accident, între cauză și efect, între confuzie și complexitate.
Dincolo de textele pe care le redactează cu maximă limpezime în registrul academic sau jurnalistic, ce văd eu la acest om e o mefiență structurală față de fenomenul vedetismului mediatic produs de personalitatea logoreică și autocentrată a multor indivizi pe lângă care nu mai încape nimeni.
E plină țara noastră de Maeștri fără discipoli, de genii solitare, de scriitori fără cititori, de influensări fără operă, de „iutubări” care au opinii vehemente, deși n-au citit sau recenzat o carte mare, din scoarță-n scoarță. Profesorul Aligică nu dorește să fie nici trendy, nici popular, în sensul de Netflix al termenului.
Dragoș Paul Aligică se dovedește a fi cea mai stabilă personalitate a mișcării conservatoare din România orientată către formarea tinerei generații. Când a sprijinit anumiți oameni publici, nu s-a repezit să facă și el niscai biștari sau avere prin contracte cu Statul.
N-a căutat nicicând funcții, sinecuri sau rampe de relevanță iluzorie. Nu s-a gudurit pe lângă miniștri penali, pentru ca apoi să se creadă Albă ca Zăpada. N-a lingușit pe nimeni, n-a aplaudat mizeria, nu s-a îngrămădit la un selfie înghesuit cu toate lepădăturile politicii dâmbovițene.
Îl interesează educația clasică, nu parvenirea, impostura savantă sau divertismentul cultural. Sub bagheta discretă a acestui dascăl veritabil, sute de studenți au deschis pentru prima oară operele unui Adam Smith, Alexis de Tocqueville, F. Guizot, Ludwig von Mises, Max Weber sau Friedrich von Hayek.
Și nu ca să frunzărească, nici pentru colecția de poze Instagram, ci ca să înțeleagă concepte cheie precum drepturile naturale, libertatea, mâna invizibilă, capitalismul ori suveranitatea individului în fața Statului modern.
Ce a preluat Dragoș Aligică de la Nicolae Steinhardt? Grija pentru buchetul de flori format din sufletele celor tineri, dornici de cunoaștere și adevăr (și nu doar o atenție paternă).
Profesorul Aligică e mai generos cu tinerii de la Syntopic decât cu propria persoană (sau cu opera academică strălucită redactată în limba engleză). Iată un mentor dispus la asumarea discretă (în cheie patriotică) a pedagogiei niciodată corect remunerată.
Iată o minte strălucită capabilă nu doar să înțeleagă revoluțiile bio-tehnologice ale lumii contemporane, ci și să ofere îndemnuri dezinteresate, recomandări generoase, soluții punctuale la confuziile unei generații asaltată de ignoranță, nihilism, superficialitate.
Dumnezeu să-l țină sănătos și viu!
