Îmi amintesc perfect cum bunica își spunea seara rugăciunile și cum se citea Biblia în casa țăranilor din Târnova, unde am copilărit o vreme. Totul în viața satului românesc era impregnat de sentimentul sacrului. Vedeai oriunde cruci, icoane, troițe și cimitire îngrijite. Duminica auzeai clopotele și cântări religioase reverberând peste grădini. Oamenii știau pe de rost Psalmi și parabole nou-testamentare. Copiii ascultau cuminți predica și dădeau binețe celor vârstnici pe stradă (care se și se salutau cu „Doamne ajută!”)…
Generațiile trecute prețuiau — indiferent de IQ, clasă socială ori putere financiară — tot capitalul spiritual al creștinismului. Noi cu ce vom rămâne la capătul vieții? Probabil vom depăna amintirea cețoasă a unor filme proaste din portofoliul Netflix, zvonul certurilor pe Facebook și ecoul altor derizorii interacțiuni online.
Am părăsit spațiul sacru care pentru țărani includea nu doar biserica, ci și casa și odaia cu bucătărie — locul unde aveau loc discuții despre grijile zilei, despre muncă și datorii, despre viață și moarte, despre Dumnezeu și despre sfinții Lui.
Azi trăim o galopantă secularizare pe care o vedem pretutindeni, din Cluj, Iași sau București până în alte orașe „modernizate”. Pe vremuri tinerii discutau despre Decalog, azi conversează în marginea diversității și a perversității. Odinioară citeam povestea lui David și Ionathan, azi se vorbește despre schimbarea de sex. Oamenii se salutau cu „Hristos a înviat!”… Azi, înjurătura groasă — în plină octavă pascală — a devenit „cool” pe scena unei Filarmonici.
„Profanez, deci exist.”
Pe lângă spurcăciunea vorbirii, stilul vestimentar șleampăt, lipsit de prestanță și eleganță, amprentează estetica omului recent. Blugii rupți și mirosul de prafuri dubioase dublează sărăcia imaginației morale, mizeria limbajului, goliciunea privirii și sărăcia lăuntrică tăvălită-n suduială și vulgaritatea.
Toate aceste forme de degradare culturală și, mai grav, de destrămare socială, exhibiționismul sexual, animalitatea și bestialitatea sunt rezultatul unei rupturi în raport cu tradiția și credința creștină care au șlefuit timp de sute de ani sensibilitatea europenilor.
Mihai Neamțu
