Prins mereu cu urgențe gospodărești, solicitat de întâlnirile cu tipografiile, firmele de marketing sau diverși parteneri media, călătorind prin țară și-n străinătate, fiind obligat să pregătesc diferite conferințe culturale, dar coordonând și activitățile Clubului Marile Cărți la Bookfest, chiar n-am apucat să urmăresc știrile zilei sau forfota din Facebook.
M-am amuzat aflând că niște stahanoviști ai vigilenței încrâncenate și lipsite de orice umor s-au hotărât să mă pună pe lista de… putiniști ai României. Aveam multe păcate de spovedit, însă o asemenea vinovăție imaginară nu-mi trecuse prin minte.
Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească și prichiciul vetrei din copilărie, descopăr subit icoanele unor eroi. M-am născut într-o familie frumoasă, nu într-o pungă vidată.
Străbunicul Ilie Neamțu a fost decorat de Regele Ferdinand pentru că-n vara lui 1919 a luptat la Budapesta împotriva comuniștilor lui Béla Kun (omul lui Lenin, implicat mai târziu și-n actele de teroare ale bolșevicilor din Crimeea). După 1941, bunicul din partea mamei a luptat contra trupelor lui Stalin în bătăliile crunte de la Sevastopol, strâmtoarea Kerci și Caucaz. Pe frontul de Răsărit, Mihail Nicolaescu și-a pierdut trei frați, ofițeri ai Armatei Române.
Bunicul din partea tatei a fost simpatizant liberal, dirijorul corului bisericii din Târnova (județul Arad) și adversar neîmpăcat al comuniștilor de rit dâmbovițean. Împreună cu el, ascultam emisiunile de la Radio Europa Liberă și Vocea Americii, fiind învățat să admir nu doar creștinismul apostolic, operele lui Origen sau Vasile cel Mare, ci și tradiția conservatoare a lui Ronald Reagan și a părinților fondatori ai Americii.
Toată viața lor, părinții mei au fost niște oameni decenți și admirabili. În anii 1980, am cunoscut frigul și foamea. Nici mama, nici tata n-a colaborat cu Securitatea sau DIE, n-au semnat hârtii compromițătoare, n-au lăudat regimul criminal al lui Ceaușescu și n-au parvenit. Am detestat mereu comunismul, cu tot ceea ce înseamnă structuri opresive, minciună și propagandă.
Ca profesoară de limba română, mama a scris despre umorul lui Ion Creangă, nicidecum osanale adresate Școlii de la Frankfurt, memorii „încântătoare” despre Uniunea Sovietică, recenzii la „Capitalul” lui Marx sau articole favorabile eurosocialismului. Nimeni din familia mea n-a servit regimurile Gheorghiu-Dej, Ceaușescu sau Iliescu. Tatăl meu n-a știut să fie delator: nu și-a turnat prietenii, n-a luat bani pentru colaborarea cu Securitatea.
Zero privilegii, zero compromisuri.
În 21 decembrie 1989, tatăl meu a participat nemijlocit la mișcarea de proteste anticomuniste, fără să primească apoi certificate frauduloase de revoluționar. După 1990, am fost golan, adică simpatizant al Pieței Universității, dar și prieten al foștilor deținuți politici, membru în familia politică a creștin-democraților și a conservatorilor europeni.
Am scris sute de pagini despre urâțenia comunismului sovietic, est-european, sud-american sau chinezesc. Ca să le descoperi, e important să renunți la Facebook și să mergi la bibliotecă. Am documentat și am criticat ideologiile aberante ale lui Dughin sau Putin și-am condamnat de sute de ori politica internă a Kremlinului, dar și declanșarea războiului absurd și inuman din Ucraina (fără să mai spun că familia soției a oferit găzduire unor refugiați din zona Cernăuți).
Sunt un cetățean român ca oricare altul. N-am meseria de cronicar, analist militar, ziarist sau expert atotștiutor. Din acest motiv, nu pot documenta situația frontului, deși îmi doresc aprioric înfrângerea agresorului rus și garanții de pace nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Republica Moldova, Polonia sau România.
Visez la Unirea cu Basarabia, dar și la întărirea unei Europe răsăritene în acord cu valorile creștine, pro-viață și pro-familie. Mă rog să fim scutiți de virusul woke și planurile diabolice ale Stângii care dizolvă instituțiile cheie ale națiunii: școala, familia, cultura și legea strămoșească.
Am făcut această mărturie pentru cei care iubesc adevărul, nu partizanatul chior. Mă amuză să aflu că sunt ironizat pentru nasul meu borcănat, pentru costumul corai, pentru greșelile tinereții, fie cele private, fie cele politice. Nu accept asocierea cu un regim criminal condus de un urmaș al NKVD și voi ataca (nu doar retoric) orice asemenea mizerie rostită la adresa mea.
Voi fi făcut alte erori, pesemne. Dar simpatizant al comunismului n-am fost niciodată. Nu mă voi ridica niciodată la înălțimea morală a Moșului Ilie, țăranul din Zărand care l-a slujit pe Regele Ferdinand și, apoi, a venit la pocăință-n anului 1937, hotărând să-L slujească pe Regele Hristos (fiind și membru-n Oastea Domnului și ducând, mai târziu, o viață de sfințenie și curăție ireproșabile).
