„Viața fără cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa chiar şi în tăcere foloseşte, iar cuvântul, chiar şi strigând, supără. Dar dacă cuvântul şi viaţa se vor întâlni, vor face imaginea deplinei înțelepciuni.” – Sf. Diadoh al Foticeii
Un purtător de cuvânt zâmbește des și se încruntă rar.
Când reprezinți o instituție religioasă, nu cauți s-o transformi, ci te lași transformat.
Dacă slujești Biserica, atunci cauți pacea, nicidecum polemica sau războiul.
Portavocea unei instituții religioase ascultă atent și vorbește cu parcimonie.
Când îl iubești pe Hristos, te preocupă construcția de poduri, nu dărâmarea lor.
Omul credinței ascultă durerile laicatului și înțelege nevoile clerului.
Când faci parte din Trupul lui Hristos, atunci aduci celorlalți bucuria, nu grimasa acră sau încruntată.
Chiar dacă ai studii la Harvard ori Sorbona, cauți simplitatea verbului, nu frazeologia opacă ori sentința rebarbativă.
Deși are o licență-n medicină, un teolog nu dictează politicile sanitare ale unei națiuni.
În sens absolut, numai Hristos e purtătorul de Cuvânt al Tatălui.
Filozofia epocii Noului Testament, invitat Părintele Cătălin Varga
Mi-am amintit aceste adevăruri fundamentale privind către viața și opera unui prieten drag Papei Ioan Paul al II-lea. Ce-am descoperit?
Figura tutelară a unui chirurg spaniol, devenit apoi jurnalist: Joaquín Navarro-Valls. Un mare conservator, firește. Un catolic senin, blând, cumpătat, iubitor și echilibrat.
După studii strălucite, Joaquín s-a dedicat castității și unei vieți de rugăciune, fiind inspirat de învățăturile fondatorului Opus Dei: Josemaría Escrivá (un teolog preocupat până la obsesie de sfințenia laicatului creștin).
Bibliofil și poliglot, elegant prin ținută și suav în vorbire, discret și totuși eficient, atent și comunicativ, regretatul Navarro-Valls și-a asumat postura ingrată de comunicator al celei mai mari instituții religioase de pe mapamond, fără să stârnească vreun scandal politic, sexual ori teologic. O performanță unică pentru vremurile moderne!
Trăind o relație de consangvinitate spirituală cu Suveranul Pontif, Joaquín Navarro-Valls s-a lăsat modelat de rugăciunea curată pentru vrăjmași, având o enormă disponibilitate de-a călători în toate colțurile lumii, pentru a descoperi chipul sfânt al simplității mult îndrăgită de Iisus.
Doar fiind prezent printre oamenii credincioși le poți înțelege simțirea sau trăirea.
Cunoscând virtuțile înfrânării, Joaquín Navarro-Valls n-a atacat pe nimeni la scenă deschisă și, mai ales, n-a subminat niciun episcop sau cardinal al instituției pe care o reprezenta. Nici măcar pe teologii eliberării din America latină nu i-a făcut proști ori stahanoviști…
Ca bun purtător de cuvânt, el a încercat să împace diferite școli de gândire, nu să le învrăjbească; să unifice, nu să dezbine.
A evitat polemicile gratuite și comentariile politice. S-a purtat frumos și a iertat mult. Onorându-și prietenii, i-a ignorat pe adversari.
A luptat pentru un creștinism viu, curajos și duhovnicesc, șlefuit de gesturile pietății populare și străin de ticurile mentale ale unei intelectualități închipuite.
