
Lansare de carte: „România noastră cea de toate zilele”, 07.10.2026, ora 17:30, Biblioteca Academiei Române București
Editura Marile Cărți are plăcerea de a vă invita la lansarea volumului România noastră cea de toate zilele, semnat de Mihail Neamțu și Petrișor Peiu — o incursiune lucidă și necruțătoare în cotidianul românesc de azi, la intersecția dintre diagnoza socială, observația culturală și reflecția civică.
Cartea adună, într-un stil direct și adesea polemic, radiografii ale vieții publice românești: de la economie și politică, până la mentalități și derapaje culturale. Neamțu și Peiu își unesc vocile — unul dinspre filozofie și teologie, celălalt dinspre analiza economică — pentru a construi un portret compozit, incomod și necesar, al României contemporane.
🗓️ Data: 7 octombrie, ora 17:30
📍 Locul: Biblioteca Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125, București
Vor vorbi despre carte:
- Mihail Neamțu
- Petrișor Peiu
- Sorin Lavric
- Traian Ungureanu
Vă așteptăm cu drag pentru o seară de dialog despre România de altădată și de astăzi
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru o bună organizare, vă rugăm să completați formularul de înscriere.
„Doi autori mai mult decât onorabili, absolvenți ai unor universități de prestigiu, cu școală serioasă, făcută la timp și în timpuri propice, s-au încumetat să scrie despre România noastră cea de azi, dar și despre viața de demult concentrată în România contemporană. Cu alte cuvinte, avem în față o carte de reflecții culturale, zămislită însă de iubitori ai istoriei, chiar dacă fără o pregătire de specialitate. Asta nu înseamnă că Mihail Neamțu și Petrișor Peiu n-au citit izvoare și texte lămuritoare despre geneza și devenirea poporului român. Dimpotrivă, au citit și au recitit foarte multă istorie. Se vede din scriitură și din bibliografia atașată la sfârșit. În plus, au trăit mereu între români, în țara numită România, dar și pe continentul european, în America și chiar mai departe, pe planeta Pământ.”
(univ.pr.dr. Ioan-Aurel Pop)
Comentarii recente