Ar trebui să trecem sintagma “analfabetism (din punct de vedere) funcţional” în lungul şir al vocabulelor corectitudinii politice. Adică ale inexactităţii din punct de vedere practic şi logic, ale incorectitudinii pure şi simple. Un calc lingvistic preluat fără nicio reflecţie din anglo-saxonul functional illiteracy (nici francezii nu au fost mai breji cu al lor illettrisme).
Definiţia nu e un secret pentru nimeni: competenţe de citire şi scriere inadecvate “pentru a realiza sarcini legate de viaţă care solicită peste nivelul de bază” (Wikipedia). Nu putem decât să fim de acord cu acest reper, dar nu ne putem înfrâna o nedumerire: de ce numim analfabet pe cineva care neîndoielnic a fost deja alfabetizat?
Riguros vorbind “analfabetul funcţional” nu este un analfabet care funcţionează (cum s-ar putea?), ci un alfabetizat care nu funcţionează. Întoarsă pe dos ca o şosetă, sintagma stă ţeapănă pe propriile picioare: alfabetizat nefuncţional. De ce oare va fi simţit cineva nevoia s-o coafeze în răspăr? Secretul trebuie să fie, zicem noi, în mitologizarea alfabetizării.
Propaganda repetată goebbelsian a inoculat în mentalul colectiv ideea că analfabetismul înseamnă o stare mentală cvasi-animalică, pe care o risipesc literele aşa cum vântul alungă norii şi lasă să strălucească soarele. Trebuie să ai preocupări susţinute antropologice şi de istorie a mentalităţilor ca să intuieşti ce bogăţie a însemnat cultura vehiculată oral şi care era ţinuta memoriei omului care nu încredinţa niciunul din gândurile lui vreunui suport extracorporal.
Alfabetizatul nefuncţional este epitomul unei imense promisiuni nerespectate, aceea că alfabetizarea ar fi totuna cu cultura. Nici analfabet, nici alfabetizat de-a binele, este unul dintre simbolurile lumii noastre in between, alături de maşinile hibrid şi identităţile sexuale în degradeuri. Nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici cântând, nici dormind, aminteşte de un basm isteţ al culturii analfabete (adică orale). Doar că pe dos, fără să se bucure de una, incapabil să şi-o însuşească pe cealalată, alfabetizatul nefuncţional e un ciot, nici piatră, nici lemn, nici existent, nici inexistent.
Ne place sau nu, alfabetizarea a alungat cultura analfabetă în crestomaţii accesibile doar alfabetizaţilor. Când ultimul creator autentic de folclor (neapărat analfabet) a murit, epigonii lui livreşti au parodiat, pentru că nimeni niciodată nu a inventat o metodă de dezalfabetizare care să facă din orăşanul simţitor de frumos un cioban autentic al civilizaţiei seminomade a velşilor mioritici. Ca un pastor care poate deveni sfânt, însă nicidecum sacerdot, alfabetizatul e o ipostază antropologică căruia i-a fost mutilată memoria, dar căreia nu i se refuză farmecul.
Un pom altoit căruia i s-a dat frumuseţea roadelor în schimbul unei fragilităţi şi a unei vieţi musai mai scurte. Alfabetizatul nefuncţional este tot un altoi, dar care nu a reuşit. Cosmetizarea terminologică a corectitudinii politice e rezistenţa puerilă pe care copiii de grădiniţă o opun atât de bine: “Ba că tu!”
Radu Iliescu
