Propun ca programa școlară să fie orientată înspre adevăratele nevoi ale elevilor:
2h/săptămână – educație alimentară
2h/săptămână – educație sanitar-epidemiologică
2h/săptămână – educație sexuală
2h/săptămână – educație fizică și locomotorie
2h/săptămână – educație înspre diversitate
4h/săptămână – educație ecologică
2h/săptămână – educație civică, democratică și progresistă
2h/săptămână – educație istorică (despre suferința trecutului și cum poate fi ea reparată)
2h/săptămână – educație economică echitabilă și distributivă
2h/săptămână – asistență socială pe teren
4h/săptămână – comunicare orală (motivațional-reparațională)
4h/săptămână – limbi străine (conținutul manualelor oglindește oricum deja cele de mai sus)
2h/săptămână – consultații psihologice individuale
Trebuie eliminate materiile reacționare, eurocentrice, falocentrice, heteronormative, rezidual creștinopate, clasice și clasiciste, clasiste și rasiste (adăugați restul). Acestea impun lecturi din bărbați albi morți, exaltă violența și imperialismul european, prespun că ar exista genii și adevăr, când de fapt există doar genuri și „narative”.
Științele zise reale (de parcă suferința acumulată în istorie e mai puțin reală) discriminează pe criterii de inteligență și efort.
Pe când adevărata reformă a învățământului?
Adrian Papahagi
Câte de folositor a fost articolul?
Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia
Recenzia medie 0 / 5. Număr voturi: 0
Nici un vot! Fii primul care votează