O serie de reeditări admirabil puse în pagină și plasate optim în context îi privește pe titani ai gândirii intuitive și eseistice din toate epocile: Seneca, Marcus Aurelius, Montaigne, Gibbon și acum, adăugat recent, pe formidabilul moralist hispanic Baltasar Gracian, Criticonul, trad. pref. Cronologie și note Sorin Mărculescu, Editura Humanitas, București, 2021, 770 p. Este o apariție notabilă pentru că ea reprezintă „versiunea integrală, complet revăzută, îndreptată și adăugită” a edițiilor anterioare din 1975 și 1987, cenzurate atunci din varii motive, cum ne mărturisește însuși iscusitul traducător.
Mai mult, în spiritul versiunilor acestei capodopere a barocului spaniol, este completat demersul filologic cu reproducerea aparatului critic din edițiile originale. Roman filozofic publicat sub un pseudonim imperfect anagramatic ‒ deopotrivă alegoric și inspirațional, despre ispitele oricărui parcurs existențial și greul vieții, profund inspirat de literatura sapiențială greco-latină ‒ Criticon pastișează superior încă din titlu Satyricon-ul latinului Petronius și zugrăvește „lupta sufletului cu capcanele lumii, instruindu-l cum să se ferească de rele și să vadă dincolo de amăgiri”, marcând înțelepțirea forțată a spiritului cârtitor printre pagini extrem de inspirate, proprii unui „manual al desăvârșirii de sine, în care luciditatea, mizantropia și satira se întâlnesc cu pedagogia stoică și filozofia practică a vieții”.
De fapt este povestea unui naufragiat pe nume Critilo (adică Judecata, Criteriul, Noima) ce se întîlnește pe o insulă pustie cu un om al naturii, Andrenio (jumătate Robinson Crusoe, jumătate Tarzan) pe care îl învață să vorbească și îl duce în Spania, dezbătând formidabil cu el marile teme și întrebări ale existenței și ființei.
Nenumărate au fost ecourile scrierilor acestui iezuit bine temperat ce predica ficțional și picaresc o cvasifilozofie a otium-ului horațian, recomandând să te ferești discret de lume mai degrabă decât să făptuiești prea multe în răspăr cu ea, după cum observa fin G. Călinescu: „Lucrurile nu trec drept ceea ce sunt, ci drept ceea ce par. A avea merit și a ști să-l arăți, înseamnă a ști de două ori: ceea ce nu se vede este ca și când n-ar fi”.
Criticon-ul, ca roman alegoric al existenței latente era prețuit cu osebire de Schopenhauer, dar și de Maiorescu, la noi, care avea o gândire defensivă similară, după cum vedem din aforismul acesta: „Arta vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune”.
În general, e interesant de știut (tot Călinescu ne spune asta în minunatele sale Impresii asupra literaturii spaniole din 1965) că această scriere a lui Gracian a avut succes și la cititorii din Principatele Române, de vreme ce în 1794 apărea la Iași volumul Critil și Andronius ce reproducea, în duhul și pe limba Cărților Populare, întreaga poveste imaginată de Gracian.
În final, o cugetare răzleață despre amiciție și rolul distanței ce atenuează anumite defecte ce par greu de suportat în proximitate, oricând comparabilă cu cele mai profunde gânduri ale lui Cicero din Despre prietenie: „Să știi să folosești prietenii este o artă a înțeleptului ‒ unii sunt buni de departe și alții de aproape, și unul care n-a fost bun în conversație se dovedește foarte bun în corespondență”. Deci este egală nevoie de toți prietenii pe care îi poți dobândi și păstra!
Claudiu T. Arieșan
