Am trăit, am muncit și am studiat vreo șapte ani în Occident. Cunosc binișor Anglia, Germania și Statele Unite. Am tremurat în fața profesorilor veniți de la Oxford ca să-mi examineze teza doctorală. Cunosc virtuțile lucrului bine făcut din lumea apuseană.
Admir energia antreprenorială a Vestului, arhitectura metropolelor europene, curățenia străzilor, trenurile de mare viteză, vechile monumente, bibliotecile arhipline, muzeele fără egal. În același timp, nu cred că-i just (ori inteligent) să compari o țară est-europeană — subjugată de otomani, ocupată de ruși sau exploatată de austrieci — cu vechile imperii sau puteri coloniale, precum Marea Britanie, Franța sau Germania.
Chiar și așa breaz cum îl vedem, Occidentul nu-i perfect (măcar pentru că nicio lume nu-i perfectă). Dincolo de autostrăzi, tunele, poduri, căi ferate, birocrație simplificată sau prosperitate generalizată, există și o criză a valorilor morale. Consumerismul a înlocuit creștinismul. Sărbătorile seculare au ajuns mai zgomotoase decât Paștele sau Crăciunul. Terorismul își cam face de cap. Multiculturalismul e un eșec. Există corupție și acolo. Există cenzură și destulă propagandă.
Iată de ce cred că e important să redescoperim nu doar România neajunsurilor, ci și meleagurile natale care includ Delta Dunării, Dobrogea pescarilor, Crucea de pe vârful Caraiman, gorunul lui Horea, grădina Copou din Iași, Putna, Dragomirna, Voronețul, Tismana și ceramica de Horezu, memorialul de la Sighet, Sibiul lui Cioran, Păltinișul lui Noica, poezia lui Eminescu și sculptura lui Brâncuși (el însuși pribeag)…
În ce mă privește, voi trăi toată viața cu amintirea crestei Făgărașilor, a troițelor din Țara Oltului, a Psalmilor lui David, Traian Dorz și Tudor Arghezi, a dealurilor copilăriei, a bunicilor care mi-au spus povești despre o țară frumoasă și cu multe bogății hărăzită. Ea se numește România.
