Revoluția Franceză a dus în Europa un așa-zis triumf al rațiunii, care a fost de fapt o nebunie, o închinare la un idol al scientismului și al progresismului. Inevitabil, creștinismul a căzut într-un plan secundar. A venit apoi Karl Marx cu doctrina alienării, a venit apoi Darwin cu teoria evoluției. Veacul XIX a fost un secol al efervescenței anticlericale, o încercare de excludere a Evangheliei din viața oamenilor, o dorință de scoatere în afară câmpului cultural a fenomenului religios.
Pe de altă parte, pe măsură ce Biserica pierdea în importanță, se dezvoltau mișcări spiritualiste, parapsihologia, teosofia, antroposofia și altele. În acest context apare Sigmund Freud este un materialist ateu. Și el respinge simbolismul religios pe care Carl Gustav Jung, mult mai nuanțat, îl apreciază. Fiu de pastor protestant, ucenicul lui Freud este un empirist care spune: haideți să nu refuzăm nimic din ceea ce este real. Să nu ne grăbim cu interpretările reductiviste. Să nu coborâm complexitatea unor fenomene întregi de natură psihică la nivelul unor teorii foarte înguste, limitative, care s-ar putea să fie eronate.
Nu poate să nu-ți placă deschiderea medicului Carl Gustav Jung pentru realități imposibil de înțeles de pozitiviștii zilelor noastre.
Faptele sunt cele care de multe ori îți dau peste cap teorii, dacă vrei, și nu poți să le ignori. De exemplu, mă gândesc la Sam Harris. Dacă stai de vorbă cu acest reprezentant al noului ateism și îi povestești despre fenomene religioase, el îți va spune, „dom’le, sunt niște substanțe acolo în creier, și alea produc visele…” E ca și cum ai reduce televiziunea la o mișcare a electronilor… Ei bine, nu este deloc asta. Dincolo de chimia creierului, e vorba de semnificație și de coerența unor simboluri și imagini care dau vieților noastre un tâlc aparte. Ce transmite visul, așadar? O informație despre ceea ce ești tu în adânc, dincolo de biologie ori sexualitate.
Jung, așadar, este un spirit deschis care nu putea să nu se despartă de Freud. Nicio rupere de un maestru nu-i simplă. Prețul plătit include perioade lungi de angoasă, neliniște, incertitudine. Când își dă seama că nu are încă un suport teoretic pentru activitatea lui psihiatrică, Jung folosește în continuare metodele lui Freud, folosind analiza asociativă sau interpretarea viselor. Totuși, ceva e incomplet. Prin faptul de a-și lua bolnavii în serios, ascultându-le poveștile, Jung se apropie de mitologie. Își da seama că narațiunile relatate de pacienții lui prezintă elemente arhetipale.
La un moment dat chiar este invadat de o serie întreagă de vise cu o puternică încărcătură simbolică, cu care la început nu știe ce să facă, dar își da seama că ar fi o eroare să le respingă, și începe să își noteze experiențele lui, începe să își noteze visele.
Într-unul din vise, îl ucide pe Siegfried… El este confruntat de propria conștiința cu absența mitului. Jung își dă seama că el, personal, nu mai știe ce mit trăiește. Conștiința îl întreabă: tu ești cumva creștin? Sau, mitul creștin e pentru ține? Și el spune, „nu, nu mai trăiesc mitul creștin, trebuie să recunosc asta!” Dar în ce mit trăiești tu? Și își da seama că nu are răspuns. Pentru o vreme încă mai crede că trăiește mitul eroului, acel cavaler al unei cauze războinice. Și acest vis în care el îl omoară pe Siegrfred, eroul mitic al Germaniei, al poporului german, din „Cântecul Nibelungilor,” Jung își da seama că își omoară propriul sau mit. Îl ucide cu compasiune, deci el este trist că Siegfried trebuie omorât, dar își da seama că trebuie să ucidă mitul eroului în care trăise până atunci inconștient pentru a face loc unui alt mit.
După despărțirea de Freud, până spre sfârșitul Primului Război Mondial, Jung se lasă în voia trăirilor, fără să se opună viselor, viziunilor, fantasmelor, căutând să extragă cât mai mult din ele, chiar dacă la început nu înțelege mai nimic din ele.
Ce încearcă să îi transmită aceste imagini, aceste simboluri? Ce încearcă să îi transmită prezența bătrânului Ilie în compania dansatoarei Salomeea? Ce este cu femeia care începe să vorbească în el? Și îi decodifica imaginile profunde asociate cu emoții, pe care el mai târziu o definește că fiind anima? De ce îl apucă pe el cheful să construiască din nou? Deci revine în copilărie.
În timpul liber, medicul cel serios, Carl Gustav Jung se joacă ca un copil cu pietricele, construiește un oraș de pietricele, pentru că își da seama că îi lipsește ceva, îi lipsește creativitatea și simplitatea copilului, începe să deseneze mandale, începe să fie interesat de alchimie, din care, iarăși, la început nu înțelege absolut nimic, și treptat, își da seama pe măsură ce avansează, că simbolurile sacre îi dădeau o stare de liniște. Treptat, Jung își formează mitul totalității, în care își da seama că sinele, ființă umană nu poate fi redusă la partea conștientă, nu poate fi redusă la ego, ci, dincolo de ego, se află acest imperiu necunoscut al inconștientului, dacă vrei, personalitatea numărul doi de care am vorbit înainte, care îi pune întrebări.
Interogațiile vin dinspre zona inconștientului, iar personalitatea numărul unu încearcă să le răspundă – prin muncă, prin studiu, de multe ori prin slăbiciuni, prin eșecuri, încearcă să răspundă la întrebări… Are loc acest dialog continuu dintre personalitatea numărul doi, care reprezintă dacă vrei lumea inconștientului, și prezența lui fizică. Din această confruntare, care este confruntare și cooperare în același timp, în acest dans, dintre cele două personalități, se formează viitorul său mit, mitul individuației, și care este realizarea totală, completă a sinelui, și care înseamnă ce?
Trăirea pe deplin a tuturor experiențelor, conștiente și inconștiente și care nu poate înceta niciodată, pentru că dezvoltarea persoanei nu se va încheia niciodată. Din aceste experiențe cu inconștientul își extrage apoi baza pentru opera sa științifică.
(va urma) Fragment din prelegerea susținută la Clubul Marilor Cărți, iunie 2021.
