Când este bine folosit, limbajul dă naștere unor vederi neobișnuite, unor povești irezistibile sau dialoguri vindecătoare. Pe scurt, cuvintele ne ajută să vedem.
Darul verbului este neegalat și toată istoria spiritului uman e împodobită de meșteșugarii rostirilor cu tâlc. Într-un curs inedit, care va combina registrul practic și excursul teoretic, vom identifica puterea cuvintelor în patru situații specifice.
1.Viața personală și limbaj social
The fine rain, the gentle rain, poured equally over the mitred and the bareheaded…
Virginia Woolf
Vom analiza mai întâi trecerea din zona de confort a vieții private către sfera socială a interacțiunii cu semenii.
Puterea cuvintelor revine mereu la puterea întrebării: cum dialogăm deschis, fără să ne agresăm partenerul? În ce mod practicăm sinceritatea, evitînd familiaritatea (care naște disprețul) sau observațiile banale (care plictisesc)?
Cum punem întrebări, fără să ajungem la rechizitoriu? În ce mod obținem trecerea dinspre ascultarea pasivă a interlocutorului către experiența conectării totale? Care este secretul empatiei? Cum ne putem sluji de limbaj corporal, tonalitate sau timbru vocal, pentru a obține starea de prezență într-un dialog viu și răsplătitor?
În ce mod obținem echilibrul între spontaneitate și rigoare (fără să cădem în pedanterie sau vulgaritate)? Există rețete pentru discursul social (small talk sau, în cuvintele lui Schleiermacher, faimoasele Wettergespräche) la petreceri, onomastici, dineuri sau recepții oficiale?
Cum putem naviga într-un mod decent prin arhipelagul faimosului chit-chat englezesc („neither silly, nor edifying”, cum îi spunea Lord Chesterfield)? Care este expresia politeții îndrăznețe la întâlnirea unui necunoscut? În ce fel comunicăm prin intermediul telefoanelor mobile, evitând totodată împrăștierea minții (prin SMS, WhattsUp, Facebook Messenger, Instagram ori Snapchat)?
Partea aplicată a cursului vizează educarea unor abilități de comunicare socială care ne transformă, în orice context, într-o persoană agreabilă și interesantă, curtată și atractivă.
Trimiteri bibliografice: I.L. Caragiale, Dale Carnegie, Allan Pease, Zig Ziglar, Erving Goffman.
2. Viața profesională: cum vorbește un lider tribului său?
„Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele”. Acum un secol, Ludwig Wittgenstein rostea acest adevăr filozofic pe care o cercetare de piață a unor sociologi americani l-a validat empiric. Dave Logan, John King & Halee Fischer-Wright au dat în vileag secretele vieții noastre profesionale: fie că activăm în cadrul unor companii multinaționale, firme de familie, spitale, primării, școli, agenții guvernamentale, parohii, case de avocatură, tribunale judecătorești, fundații private, ONG-uri sau partide politice, organizațiile noastre își exprimă valorile, misiunea și viziunea prin lexicul utilizat de patroni, directori sau angajați.
Stadiile conștiinței noastre profesionale diferă, ca și percepția de sine a tribului căruia îi aparținem. În esență, oamenii folosesc cinci tipuri de propoziții:
- Înjurătura sau blestemul (e.g., Viața e de rahat).
- Umorul negru sau resemnarea depresivă (e.g., Viața mea e nasoală…).
- Exclamația narcisistă („Sunt cel mai frumos din orașul acesta!”).
- Strigătul echipei câștigătoare (We are Simply the Best).
- Explozia de gratitudine profundă (La vita è bella).
Cum alegem verbele și substantivele prin care descriem o realitate? Există vreo diferență între „probleme” și „provocări”? Dar între „bârfă” și „analiză comparativă”? Cum trecem de la limbajul sărăciei către limbajul abundenței? În ce fel va ameliora un lider vocabularul membrilor organizației sale?
Care sunt strategiile retorice de promovare a performerilor din echipă? Putem programa neuro-lingvistic comportamentul unui grup de oameni? Cum susținem prin cuvinte o acțiune temerară, îndreptată către succes? În ce fel adaptăm comunicarea noastră la tipul de personalitate dominantă, influentă, stabilă și, respectiv, conștiincioasă din organizație?
Bibliografie: Dave Logan, John King & Halee Fischer-Wright, Tribal Leadership, Harper, 2008; Lothar Seiwert/Friedbert Gay, ABC-ul Personalității, Persolog, 2012; Andy Sernovitz, Word of Mouth Marketing; R. Vogelaar, The Super-Promoter. The Power of Enthusiasm.
3. Viața publică și oratoria. De ce public speaking contează?
Dacă actul de comunicare socială vizează cercul nostru de cunoștințe, saltul către viața publică presupune curajul adresării unui public format din anonimi. Cunoscut drept oratorie (ori public speaking), acest mod de comunicare se măsoară prin efectul de persuasiune asupra auditoriului.
Un discurs reușit poate schimba nu doar soarta unui individ, ci chiar destinul unei Republici (așa cum s-a petrecut cu Marc Antoniu, după asasinarea lui Iulius Cezar). Elocvența este produsul cetății grecești și, de la Demostene sau Cicero până la Dr Martin Luther King sau Ronald Reagan, a rămas o caracteristică a omului civilizat. Prin retorică, gândirea și rostirea se mobilizează pentru a produce o acțiune concretă și eficientă sub raport juridic, politic sau militar.
Respinsă de inteligența laconică a unor oameni pragmatici, dar confiscată de populiștii fără scrupule ai zilelor noastre, arta oratoriei se construiește pe două axe principale: stilul personal al vorbitorului (vocabular, gramatică, dicție, monotonie versus vivacitate, tempo și tonalitate) și substanța pledoariei sau țesătura povestirii (expozițiune, intrigă, crescendo, punct culminant, deznodământ). Studiul de caz: Parabola Fiului Risipitor.
- Importanța clarității mesajului.
- Bogăția vocabularului și numărul ideilor transmise.
- Rolul metaforelor, uzul repetițiilor, efectul ironiei, valoarea contrastelor.
- Importanța dicției și utilizarea accentelor.
- Ritmul vorbirii (tempo).
- Verbul ca fotografie.
Bibliografie: Aristotel – Retorica; Noul Testament; Shakespeare – Iulius Cezar; Dicționarul Explicativ al Limbii Române.
4. Arta comunicării și limbajul iubirii
Ne mișcăm mereu între viață și vis, între poezie și proză, între discursul intim și comunicarea socială. Dincolo forfota lumii, ne regăsim liniștea în spațiul iubirii și al prieteniei. Cum funcționează limbajul îndrăgostiților într-un epistolar? Care e registrul retoric specific amiciției? Ce cuvinte definesc o relație sănătoasă (sau un raport toxic) din punct de vedere marital? În sfârșit, cum e comunicată dragostea între părinți și copii? Cum se educă un preșcolar?
Pentru a răspunde acestor întrebări, vom face recurs la câțiva autori clasici: Platon (Banchetul), Grigorie de Nazianz (Epistole), Augustin (Confesiuni), Dante (Divina Comedie), C. S. Lewis, D. Goleman, G. Chapman.
