Cei vechi îi spuneau neatârnare: să poți face ceea ce nu-i nici obligatoriu, nici interzis. Iată definiția libertății ca frontieră pe care ne-o reamintește Andrei Vieru, matematicianul riguros și pianistul îndrăgostit de frumusețe.
Scrisă într-un veac al interdicțiilor absurde și al cenzurii fățișe, ultima carte a eseistului român vorbește despre dreptul natural al omului de-a fi în dezacord cu el însuși, cu autoritățile statale, cu birocrația federală, cu marile corporații, dar și cu mulțimile spălate pe creier și predispuse la violență mimetică sau delațiune stalinistă.
Andrei Vieru e un logician de geniu care, precum Nicolae Steinhardt odinioară, a decis să rostească un adevăr simplu și inconfortabil: libertatea reală se obține doar prin luptă, prin curaj individual și prin mărturisire publică.
Există și o arhitectură juridică a libertății? Desigur. Ea presupune limitarea puterii guvernamentale în beneficiul inițiativei private și a libertăților cetățenești. Ce încalcă astăzi guvernele?
Frontiera intimității medicale (medievalii i-au spus habeas corpus), dar și forul lăuntric al libertății de conștiință. Cum se explică ascensiunea tiraniei tehno-științei? Prin predispoziția noastră de-a renunța, zilnic, la părți infinitezimale de libertate pentru un amăgitor plus de securitate.
Rezultatul? Prăbușirea sufletului în caverna umbrelor și a fricii viscerale. Ființă căzută și temătoare, omul detestă incertitudinea. Așa apar fabricile de sloganuri, mașinăriile propagandistice și creatorii de ideologii colectiviste (plăsmuite ca substitut al religiilor tradiționale).
Elogiul frontierei este o carte despre tot ce-i permis și facultativ, dar și o critică a eurocraților care îngroapă, în numele liniștii și sub pretextul justiției sociale, toate drepturile fundamentale ale omului.
Cei care abolesc astăzi frontierele între civilizații radical diferite (cum ar fi creștinismul și islamul) sunt, înainte de toate, călăii libertății individuale.
Datorăm unui inegalabil interpret al marelui Johann Sebastian Bach această rescriere a unui manual teologico-politic de utilizare a minții împotriva sclaviei și a utopiilor totalitare.
Mihai Neamțu
Un răspuns
Sunt total dezamagita ca nu exista nimic scris care sa nu contina greseli. Pana la urma nu vom mai citi nimic, spre bucuria unora, pentru ca si cele mai destepte scrieri si de la edituri elitiste sunt pline de greseli. Vezi si titlul articolului. Oare s-a desfiintat meseria de corrector?