Timpul de iarnă mi-a scos la iveală povestea tulburătoarei crime petrecute între doi frați: Cain îl ucide pe Abel. De ce a curs sânge dintru începuturi? Cum de agricultorul l-a ucis pe păstor?
Natura umană suferă de-o misterioasă dezbinare lăuntrică, acolo legătura de rudenie ar trebui să apropie și să unească. Ca și în cazul relației dintre Romulus și Remus, fondatorii Romei, Cain și Abel simbolizează o fraternitate sângeroasă.
Păstorul este străin și călător pe acest pământ, în timp ce agricultorul rămâne obsedat de posesia bunurilor sale. Ce anume conduce la crimă? Păcatul luciferic primordial: invidia.
Este întrebarea pe care și-au pus-o și primii exegeți creștini ai Scripturii. Augustin din Hippona rămâne uimit de faptul că bunătatea lui Abel nu stârnește admirația, ci invidia fratelui.
Îngerul de lumină a căzut din pricina invidiei. Copiii învață că Cenușăreasa sau Albă ca Zăpada sunt, din nou, victimele geloziei nebune.
Obsesia comparației face pretutindeni ravagii.
Așa cum fiii cetății îl ucid pe Hristos la marginea Ierusalimului, Păstorul cel Bun, reprezentantul civilizației (Cain) stârpește viața lui Abel de pe fața pământului. Mânia fermierului îi face fața neagră, posomorâtă. Cei doi frați ies în câmp iar crima se produce printr-o execuție banală și rapidă.
La fel ca ciobănașul mioritic, Abel nu reacționează la amenințare. Cain îl ademenește, își ascunde intențiile și apoi îl lichidează. Cain e cuprins de invidia egalitară. El se află în imposibilitatea de-a accepta diferența darurilor omenești și faptul că, din rațiuni misterioase, cineva are mai mult noroc sau mai multă carismă decât tine.
În descrierea biblică, Cain e cuprins de regrete și devine fondatorul primei cetăți din istorie. Varianta Scripturii ebraice diferă de Coran, dar mitul are o putere universală de explicație. El devoalează raporturi obscure și trăiri intense ale sufletului, pe care psihologia contemporană nu le știe vindeca.
Ura lui Cain s-a metamorfozat în felurite chipuri de-a lungul modernității. În timpul Revoluției Franceze, ura față de familia regală, față de aristocrați și față de preoți s-a manifestat sub umbra ghilotinei. În timpul Revoluției bolșevice, ura față de proprietari (numiți kulaci sau chiaburi) n-a fost decât o explozie a resentimentului proletar la cote astronomice.
Marx ne-ar fi putut da o explicație materialistă pentru succesul lui Abel, făcând poate din Cain un revoluționar comunist (în timp ce Abel l-ar fi imitat, probabil, pe Ghandi). Pentru naziști, Abel ar fi fost socotit membrul unei rase inferioare… Astăzi, ura față de Abel ia forma disprețului față de nobila tradiție creștină.
Să ne gândim la soarta lui Cain oricând nu putem admira succesul altcuiva, oricând Dumnezeu ni se pare arbitrar în deciziile Sale, oricând suntem copleșiți de invidie, frustrare, pizmă, răutate.
Când ucizi un om (chiar și numai prin cuvinte), tu distrugi o lume întreagă.
