Fulminante, fantastice, irepetabile sunt și astăzi eseurile intensului „filozof surâzător” ‒ cum a fost supranumit britanicul Gilbert Keith Chesterton ‒ cuprinse în volumul Ereticii, trad., note Cristian Ispir, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018, 237 p. echivalat în limba română cu pricepere.
Cititorul autohton a mai avut parte de câteva întâlniri cu stilul flamboaiant şi elevat paradoxal al scriitorului britanic, autor printre altele al memorabilului detectiv prelat Father Brown, al romanului Hanul zburător, dar şi al Ortodoxiei, unul din cele mai cool manuale de spiritualitate şi religiozitate canonică din veacul trecut.
Cine sunt ereticii din generic? Cum spun şi editorii, „pentru Chesterton ereticul nu este cel care alege o doctrină religioasă originală, ci gânditorul care îşi idolatrizează cugetarea, preschimbând-o într-o dogmă infailibilă”, într-un flux filozofic sau ideologic ce se termină în „-ism” (marxism, freudism, fascism etc.) şi se betonează definitiv pe interior, cum spunea Mircea Eliade, evocator și mare fan la rându-i al savuroaselor întortocheri ideatice produse pe bandă rulantă de genialul causeur britanic.
Printre marii „eretici” cu care polemizează el senin, imperturbabil şi mereu voiospe teme în permanență stringente precum „familia, naţionalismul, arta şi morala, creştinismul şi păgânismul, ştiinţa, condiţia umană, creştinul în lumea modernă” se prenumără monştri sacri ai culturii umane moderne precum Ibsen, Nietzsche, H. G. Wells, Gorge Bernard Shaw, Rudyard Kipling, Oscar Wilde – cu majoritatea cărora a păstrat relații personale cordiale, de atentă colegialitate scriitoricească și mutuală admirație.
Iar atacurile sale devastatoare contra poncifelor de gândire și marotelor comportamentale ‒ când delectabil ironice, când savuros umoristice, dar mereu perfect întemeiate ‒ au rămas întipărite în conștiința publică drept modele stilistice și de conținut incomparabile în filele de antologie ale eseul mondial din toate timpurile.
Dar, dincolo de toate, rămân și forjează peren memoria cititorului formulările sale frapante şi indimenticabile, mereu mai profunde și mai pertinente decât aparența lor pamfletară, de genul: „pământul este atât de rotund, încât optimiștii şi pesimiștii s-au întrebat dintotdeauna dacă e orientat în direcția bună.
Dificultatea nu vine atât din faptul că binele şi răul sunt distribuite în proporții egale, cât din faptul că oamenii nu au căzut de acord care părți sunt bune şi care sunt rele” sau „în toate societățile extinse şi puternic civilizate, grupurile sunt întemeiate pe ceea ce se numește simpatie.
Aceste grupuri resping lumea reală mai abitir ca porțile unei mănăstiri. Clanul nu reprezintă deloc ceva îngust. Îngustă este clica (…) membrii unei clici trăiesc împreună deoarece au acelaşi fel de suflet, iar îngustimea lor este o îngustime a coerenței spirituale şi a satisfacției asemănătoare cu cea din iad”.
Claudiu T. Arieșan
