După imensa și extraordinara sinteză a savantului Lazăr Șăineanu despre Basmele române din 1895, abia după aproape jumătate de secol s-a concretizat o încercare de a continua efoturile acestuia de sistematizare a unui teritoriu folcloric informal la o primă vedere, dar extrem de bogat în esențele lui narative.
Este opera unui preot evanghelic și etnolog de origine săsească, abia acum tradusă și recuperată la noi: Adolf Schullerus, Tipologia basmelor românești și a variantelor lor. Conform sistemului tipologiei basmului întocmit de Antti Aarne, trad. din germană Magda Petculescu, ediție și prefață I.Oprișan, Editura Saeculum I.O., București, 2019, 176 p. Acest registru coerent urma să fie ilustrat cu basmele culese din Transilvania și Banat de cel ce preconiza să popularizeze în Europa un tezaur narativ de care se îndrăgostise sincer.
Chiar și așa, întreprinderea sa rămâne utilă pentru specialiști, în lipsa altor instrumente de lucru similare. Apariția de față este întregită în Addenda de câteva contribuții vitale pentru înțelegerea acestui demers: intervențiile și recenzia ilustrului folclorist I. C. Chițimia cu privire la opera lui Schullerus, apoi un comentariu critic semnat Hermann Kügler, dar mai ales încercarea similară datată 1960, din păcate rămasă neterminată, a lui Corneliu Bărbulescu Catalogul poveștilor românești populare (Note preliminare).
Din culegerile folosite de autorul german nu lipsesc cele cu creații din Vestul țării alcătuite de Gheorghe Cătană și Iosif Olariu, iar efortul său de structurare după tipare bine cunoscute a meritat pe deplin să fie scos din uitare și reconsiderat după criteriile științifice ale mileniului trei.
Claudiu T. Arieșan
