Importanța cărților și a lecturii în educația copiilor

5
(1)
Cititul, împărtășirea poveștilor, discuțiile despre animațiile din cărți, cântatul și, în general, familiarizarea cu universul cărților ajută dezvoltarea timpurie a copilului în numeroase moduri.

Cititul îl familiarizează pe copil cu sunetele și cuvintele, promovează dezvoltarea creierului și imaginația, îl învață despre lumea din jurul său, îi dezvoltă vocabularul și, în cele din urmă, cultivă dragostea pentru literatură și îl încurajează să fie curios și să continue să citească mai târziu în copilărie.

Descoperă care este importanța includerii cărților în educația timpurie, cum poți promova cititul și ce cărți îi poți citi copilului tău, încă din primele luni de viață.

În funcție de vârsta la care se află, un copil trebuie să citească sau să i se citească cel puțin 15 – 20 de minute pe zi. Însă timpul petrecut în compania cărților nu presupune, de fiecare dată, lectură. La o vârstă timpurie, cărțile reprezintă și o metodă de amuzament în familie și este perioada în care îi poți insufla celui mic dragostea pentru cărți.

Încercați să priviți imaginile dintr-o carte și să discutați despre ceea ce vedeți, cântați și explorați diferite texturi ale paginilor. Astfel de activități vă oferă timp prețios împreună, creează legături puternice și ajută la construirea relației dintre voi.


Mai mult, înainte cel mic să învețe să citească și să scrie, timpul petrecut în compania cărților îl ajută să dezvolte elemente de bază, precum capacitatea de a vorbi, de a asculta, înțelege, urmări și desena. Pe măsură ce copilul crește, descoperă legătura dintre sunete și cuvinte, dintre cuvinte și reprezentarea lor grafică, dintre litere, cuvinte și propoziții. 

De ce sunt importante cărțile pentru bebeluși și copii mici

  • Literatura este baza capacității copilului de a citi, scrie, comunica și socializa.
  • Cititul și împărtășirea poveștilor ajută copilul să:
  • • cunoască sunete, cuvinte și numeroase limbi și obiceiuri din diferite țări;
  • • prețuiască poveștile și cărțile;
  • • dezvolte o imaginația bogată;
  • • învețe diferența dintre „real” și „imaginar”;
  • • înțeleagă schimbările și evenimentele noi sau, aparent, înspăimântătoare și, de asemenea, emoțiile puternice care vin la pachet cu ele;
  • • descopere lumea din jurul lui și să fie curios;
  • • dezvolte abilități sociale și de comunicare;
  • • aibă un vocabular bogat și o arie extinsă de interese.
  • De asemenea, lectura alături de copil îi arată că poate obține atât informații valoroase, cât și timp plăcut cu ajutorul cărților.

Sfaturi pentru petrecerea timpului în compania cărților

  • Chiar și bebelușii pot învăța din experiența cititului cărților:
  • • În general, bebelușii se bucură de cărți cu conținut scris în rime. Repetarea silabelor și a cuvintelor simple sub formă de cântec îi ajută să învețe să rostească primele cuvinte;
  • • Citiți rar și petreceți timp pe fiecare pagină după ce ați citit cuvintele. Acest lucru îi va permite copilului să se concentreze pe forma cuvintelor și a imaginilor;
  • • Evidențiați și numiți lucruri familiare pe care copilul le vede pe pagină. Cu cât va auzi mai multe cuvinte, cu atât va învăța mai mult, va vorbi mai devreme și va asocia mai ușor cuvintele cu imaginile;
  • • Schimbați tonul vocii în timp ce citiți. Acest lucru îi va menține atenția copilului și îl va face să accepte diferite sunete. 

Începând cu vârsta de 18 luni, copiii încep să înțeleagă din ce în ce mai multe noțiuni referitoare la lumea fascinantă a cărților:

  • • Stabilește o rutină și încercă să prezinți o carte nouă în fiecare zi. În acest fel, dezvolți curiozitatea copilului de a descoperi noi povești și personaje. În același timp, dacă cel mic manifestă dragostea pentru o carte preferată, citește-i din ea zilnic sau de câte ori dorește;
  • • Nu îi impune să asculte povești care nu îi plac. Timpul petrecut în compania cărților trebuie să fie unul plăcut;
  • • Stabilește un loc de lectură confortabil pentru amândoi. Opriți televizorul, radioul sau orice sursă de zgomot și găsiți un loc liniștit pentru a citi, astfel încât copilul să se poată concentra asupra vocii tale;
  • • În timp ce citești, asigură-te că cel mic poate urmări atât cuvintele pe pagină, cât și ilustrațiile cu personaje. Te poți opri uneori pentru a-i adresa copilului întrebări precum: ”Ce crezi că urmează să se întâmple?” sau ”Haide să ne uităm la fața purcelușului. Este fericit?” Astfel de întrebări au rolul de a-i dezvolta imaginația copilului și de a-l învăța despre emoții și sentimente;
  • • Încercă diferite tonalități și sunete amuzante. Stabiliți mici scenete, jucați-vă și distrați-vă. În acest mod îi creezi copilului amintiri minunate;
  • • Implică copilul prin încurajarea discuțiilor despre imagini și prin repetarea cuvintelor și expresiilor noi. Când descoperi un cuvânt nou pentru copilul tău, oprește-te și întreabă-l ce crede că înseamnă. După aceea, explică-i sau, dacă este posibil, arată-i o imagine ilustrativă.
  • • Creează-i copilului o mini-bibliotecă încă de la o vârstă timpurie și, pe măsură ce crește, permite-i să aleagă singur cartea din care i se va citi și cărțile noi pe care să le adauge la colecția lui;
  • • Roagă copilul să întoarcă paginile de la carte pentru a se obișnui cu diferite texturi.

Ce cărți să alegi pentru copilul tău

  • • Pentru bebeluși, cărțile trebuie să fie moi și rezistente la apă deoarece, cel mai probabil, se vor prinde cu mânuțele, vor trage și le vor păta de mâncare;
  • • Alege cărți în culori puternice, cu forme simple și ilustrații de dimensiuni mari, care să le atragă atenția.
  • • Include cărți cu texturi diferite, astfel încât copilul să poată auzi, vedea și simți cartea. O idee bună sunt cărțile senzoriale, ce le oferă copiilor posibilitatea de a mișca elementele și le stimulează simțurile;
  • • Alege cărți cu personaje care au aproximativ aceeași vârstă cu copilul și fac parte din universul sau din aria lui de interes. Pot fi animăluțe, roboți, zâne sau prințese, trenulețe sau mașini;
  • • Folosește cărți cu fotografii cu chipuri și expresii diferite pentru a-l învăța despre emoții;
  • • Este important ca cel mic să întâlnească o varietate de personaje din cărți, care provin din diferite țări, care pot avea pielea mai închisă sau mai deschisă, care vorbesc limbi diferite sau care folosesc cuvinte diferite și care se îmbracă în haine diferite;
  • • Alege cărți pentru copilul tău care promovează valori pozitive, cum ar fi bunătatea, vitejia, perseverența și discută despre modul în care oamenii reali arată aceste trăsături. Curiozitatea, mentalitatea deschisă și determinarea sunt doar câteva dintre valorile care pot fi alimentate prin expunerea la povești.

Exemple de cărți de citit alături de copilului tău

  • • The Very Hungry Caterpillar. Autor: Eric Carle
  • • Where Is the Green Sheep? Autor: Judy Horacek
  • • Giraffes Can’t Dance. Autor: Giles Andreae
  • • The Wonky Donkey. Autor: Craig Smith
  • • The Snail and the Whale. Autor: Julia Donaldson
  • • Micul prinț pentru cei mici. Autor: Antoine de Saint-Exupery
  • • Te iubesc până la Luna și la Stele. Autor: Tim Warnes
  • • Iepurașul norocos. Autor: Guido Van Genechten
  • • Bobo, elefănțelul curajos: Autori: Paloma Wensell, Ulises Wensell
  • • Cea mai strălucitoare stea. Autor: Danielle Schothorst

Text preluat: www.acorns.ro

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 1

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.