Dragi prieteni, iubiți credincioși,
Sunt în fața dumneavoastră pătruns de acest gând că un creștin trebuie să fie mai atent la parabolele Evangheliei lui Iisus Hristos. Vă reamintesc că în Evanghelia după Matei ni se propune această analogie între Împărăția lui Dumnezeu și negustorul care descoperă un mărgăritar. Negustorii, în general, nu sunt foarte prețuiți în Biblie, dar în aceasta instanță negustorul care găsește un mărgăritar este lăudat pentru că vinde tot ce are ca să-l cumpere.
V-aș întreba unde se găsesc mărgăritarele? Unde sunt ele pe cuprinsul acestui pământ? Sub pământ zice cineva. Uneori sub pământ, alteori în adâncul oceanelor sunt mărgăritare, pentru că milenii de-a rândul aceste pietre au fost șlefuite sub presiunea mișcărilor tectonice și sub presiunea pe care apa și curenții oceanici au exercitat-o. Cu lumina soarelui care a pătruns până în adânc adesea, aceste pietre prețioase și-au căpătat strălucirea.
Înseamnă că dacă vrei să găsești în viața aceasta și mărgăritare, trebuie să ieși din zona de suprafață și să cauți în adânc. Să știți că la suprafața acestor ecrane (de telefon) nu găsești mărgăritare, ci găsești bârfa, lucrurile frivole, poate o anecdotă, un banc, o glumiță, dar perlele lui Hristos sunt în adânc. Noi, creștinii botezați (însăși etimologia verbului a boteza este revelatoare: în greacă înseamnă „a scufunda”), care ne credem urmași ai lui Hristos, ar trebui să fim și scafandri, nu doar înotători. Sigur că e bine să fii înotător înainte de a fi scafandru, dar după ce ai învățat să înoți nu e destul să mergi la suprafață. Trebuie să cobori în adâncuri ca să poți să descoperi perle extraordinare.
Sunt oameni care dau o grămadă de bani pentru scuba-diving, dar dincolo de perlele lumești noi avem aceste perle nemuritoare care nu țin cont de geografie și pe care s-ar cuveni astăzi mai mult ca oricând să le redescoperim: cărțile. La suprafață este minciuna, aparența și înșelăciunea. La suprafață viteza este foarte mare fiindcă fricțiunea este foarte mică. Dar în profunzime, unde nu te poți deplasa cu aceeași viteză, în adâncuri, acolo vei găsi esențialul.
Eu vă reamintesc o superbă poveste care e de fapt o rescriere a parabolei fiului risipitor, că tot suntem îndrăgostiți de povești. Cărțile copilăriei nu pot fi uitate.
Țin minte când îmi spunea mama, profesoară de limba română, această poveste a lui Pinocchio și mă învăța să nu mint. Povestea m-a frapat pentru că tatăl își dă, precum Tatăl din Luca 15, haina de pe el pentru a-i cumpăra fiului lui, Pinocchio, un abecedar. Să știți că în secolul al XIX-lea, și în America, și în Italia unde Carlo Collodi a scris această frumoasă carte, copiii învățau alfabetul cu Biblia în mână. Sute de ani în America copiii au învățat să scrie și să citească cu parabolele lui Iisus și cu Noul Testament pus în fața ochilor lor de către dascăli.
Și ce face Pinocchio? Se întâlnește în drumul lui spre școală cu o vulpe și cu un motan. Se întâlnește cu ispita, cu șarpele, care îi spune: „Lasă școala, lasă învățătura, lasă Cuvântul. O fi fost tatăl tău puțin cam fraier deoarece și-a vândut haina de pe el ca să-ți dea ție Cuvântul. Hai cu noi și distrează-te.”
Și s-a dus la un moment dat într-un teatru unde a învățat ce înseamnă gratificarea instantanee (să fii aplaudat și recunoscut de către ceilalți chiar în acel moment, ca o păpușă care știe să facă tot soiul de tumbe). Iar Stromboli, care era în spatele lui Pinocchio și care-l ghida pe acest copilaș, îl transformă într-o păpușă, nu-i permite să crească, să se umanizeze, iar până la urmă copilul își pierde tatăl.
Să știți că și noi pierdem uneori legătura cu Tatăl în viața aceasta. Și noi suntem din când în când deviați de către o voce a șarpelui și încet-încet rupem legătura cu Casa Tatălui. „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”. Și sunt locașuri pentru toată lumea, numai că noi, copii rebeli fiind, pierdem legătura cu El. Pinocchio se duce la un moment dat inclusiv pe insula plăcerii, unde se întâlnește cu Feștilă. Acolo Pinocchio, făcând tot soiul de năzdrăvănii și căzând într-un păcat mai mare ca celălalt, se transformă într-un măgar. Biblia ne spune despre fiul risipitor că el s-a trezit mâncând roșcovele porcilor.
Animalitatea este destinul celor care uită de vocea Tatălui. Dar la un moment dat copilul își amintește de tatăl. Și unde-l găsește? În adânc. În adâncul oceanului, Gepetto era ascuns chiar în burta chitului și înotând (de acolo imaginea plonjonului, a scafandrului care se duce în adânc să-l întâlnească pe Tatăl), Pinocchio i-a întins mâna. Așa cum și noi trebuie să mergem în adâncul inimii ca să auzim vocea Tatălui, în rugăciune, în meditație, în contemplație. Însă e nevoie de puțină liniște în viața noastră și de puțină șezătoare ca să ajungem acolo.
La suprafață spuneam că se află doar lucrurile strălucitoare și aparente. În profunzimi se găsesc adevăratele comori.
(Va urma)
