– Ai atâtea vieți trăite, câte cărți citite –
Una dintre cele mai importante limitări ale omului este temporalitatea, care poate fi repartizată în mai multe planuri: timpul cosmic (reprezentat de ciclicitatea anotimpurilor și a vieţii), timpul istoric (reflectat de axa orizontală pe care se petrec evenimentele politice ori sociale) și timpul sufletesc (ilustrat de trăirile interioare care pot contura schimbări de viaţă). Ideal este atunci când planurile temporalității converg spre bolta veșniciei și omul reușește conectarea la toate cele trei experiențe. Doar așa atingem, cu adevărat, măreția.
Nu ai belșug de recoltă și rod toamna dacă n-ai lucrat primăvara — anotimpul oportunităților și momentul plantării semințelor de al căror rod te vei bucura mai târziu, la senectute. Investind în cărți, muzică, artă, limbi străine, dar și într-o șlefuire armonioasă a corpului sau a limbajului emoțional, chiar cere efort și consecvență.
Plantarea semințelor nu garantează că vei culege recolta, dar lipsa muncii garantează absența roadelor la venirea toamnei. Momentul decisiv al vieții este copilăria și adolescența. Atunci începe sădirea semințelor pentru viitor. Pe solul receptiv al tinereții pot fi plantate năravurile sănătoase și idealul purității. Atunci merită să iubești, să citești, memorezi poezii, să cercetezi, să aprofundezi povești din vechime, să înveți mereu ceva nou, să investești în tine.
În ciuda acestei limitării temporalității, omul are în el vocația infinitului. După cum aflăm din Eclesiastul, Dumnezeu a pus în inima noastră gândul veșniciei, iar nostalgia infinitului resimțită de om s-a exprimat de-a lungul vremii mai ales prin artă și prin intermediul cărților.
Unul dintre cei care a făcut apologia infinitului a fost Grigore de Nyssa. În scrierile sale ce datează din secolul IV, el ne vorbește despre creșterea noastră din slavă în slavă, o creștere în cunoaștere și în iubire care nu se termină.
Mai mult, promisiunea primită în Evanghelie ne face să realizăm că, după ce murim, creșterea noastră continuă, neschimbându-se nimic fundamental. Moartea este doar un fapt divers, prin care se modifică doar dimensiunea somatică a creșterii noastre.
Timpul cosmic
Omul trăiește pe pământ în jur de 27375 de zile pe care le trăiește omul pe pământ. Având în vedere cât de limitat este acest timp pentru fiecare dintre noi este bine să înțelegem că fiecare zi contează și că este important cum alegem să o folosim. De aceea, nu merită să ne umplem timpul cu lucruri minore.
Timpul istoric
Este reprezentat de evenimentele ce au loc în jurul nostru, zi de zi. Evenimente ce pot fi banale sau obișnuite, sau din contră, importante precum revoluțiile, răscoalele, răsturnările de guverne sau reașezările de populații sau de puteri. Timpul istoric este dat de lupta unor oameni pentru libertate, după cum se întâmplă chiar în aceste momente la Minsk, unde niște oameni sunt gata să își piardă viața pentru idealul libertății. Însă timpul istoric poate fi suspendat, iar suspendarea lui devine esențială pentru că ea ne permite să descoperim cea de-a a treia temporalitate, și anume, timpul sufletesc.
Timpul sufletesc
Acesta este poate cea mai importantă dimensiune temporală cu care o ființă poate intra în contact. Este un timp al inimii, un timp al trezirii conștiinței, într-o secundă putându-ni-se chiar transforma întregul destin (așa după cum aflăm din Evanghelii că s-a întâmplat în cazul tâlharului de pe cruce). Însemnătatea acestui timp este dată de faptul că el este cel care rămâne în momentul în care se sfârșește timpul istoric.
Temporalitățile enunțate mai sus se întrepătrund cu anotimpurile vieții prin care trece fiecare ființă. Viața fiecăruia dintre noi este despre anumite cicluri care ne îndeamnă și ne permit să alocăm timpul potrivit pentru acțiunea potrivită.
Va urma…
