31. Tatăl i‑a zis: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. 32. Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“
Evanghelia după Luca, 15: 31-32, NTR
Ce este memoria/amnezia? Iată întrebarea poveștii arhetipale a lui Pinocchio.
Fiul a renăscut prin puterea amintirii.
Într‑un text celebru, Fericitul Augustin aseamănă memoria cu „nenumăratele câmpii, peşteri şi caverne” (campis, antris et cavernis innumerabilibus).
Căutând prin cotloanele memoriei affective, Pinocchio scoate la iveală trăiri calde, chipul luminos și blând al tatălui, Gepetto.
Rememorarea este o sinteză între prezent și trecut, între timpul subietiv și temporalitatea istorică. Cunoaștem cu toții suita de lacune, repetiţii ori sinapse ratate ale memoriei noastre subiective. Din acest motiv construim școli, biblioteci, instituții ale cunoașterii.
Cultura e chemată să sprijine natura căzută. Defectele memoriei ne fac șovăielnici.
Filozofia epocii Noului Testament, invitat Părintele Cătălin Varga
Când amnezia totală, ne putem declara irelevanți, inexistenți. Declar pierdută identitatea colectivă a culturii europene.
Declar pierdută identitatea colectivă a culturii occidentale. Cineva vrea ca tu să uiți cine ești, să renunți la meditație și introspecție.
Fiul se putea întoarce și cu un revolver acasă, pentru a lua și partea care nu i se cuvenea. Fiul risipitor putea deveni un Smerdiakov. Dacă ar fi ajuns la starea de posesie ideologică, precum demonii din romanul omonim al lui Dostoievski, atunci s-ar fi produs și paricidul.
Te poți întoarce spre Dmnezeu prin suferință, dar și printr-un miracol. Se poate să te ratezi și existențial, nu doar profesional neatinsă. Pinocchio — pleacă de lângă Gepeto. Tristețea – epoca medicalizării forțate, a zâmbetelor false, a calmantelor nocturne. Momentul restaurator al adevărului, ieșirea din anxietate – atunci când realizez că NU sunt vrednic.
Conștiința de sine se naște din recunoașterea potențialul ratat al ființei tale. O viață diminuată, sărăcită, jigărită e nesatisfăctoare. După ce gustăm din fructul ispitei avem regrete. Conștiința nu-i un produs al relațiilor sociale și un epifenomen al experienței materialității.
Conștiința fiului se trezește, omul își recunoaște apartenența metafizică la ordinea necreată a Logosului etern și, în același timp, își asumă principiul etic al responsabilității individuale. Conștiința mortalității îl trezește pe fiul risipitor care știe că îmbătrânește, precum aristocratul din Lampedusa, într-o viață de păcat.
Pocăința autentică aduce raiul.
”Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit în inimă, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!”
– Isus
