Privești în jur și descoperi peste tot contradicții, ipocrizii, dezacordul dintre vorbe și fapte, corupție și depravare, tulburare și haos.
Lăcomia și nepăsarea conducătorilor e dublată de neputința omului din popor. Pierderea slujbei, decepția în dragoste, un divorț nedorit, înstrăinarea copiilor, moartea prematură a părinților, dependența de alcool, dezordinea sexuală, falimentul financiar sau despărțirea bruscă de prieteni vechi și buni — iată situații care atrag cinismul, nihilismul și descompunerea morală.
Când n-avem curajul confruntării demonilor lăuntrici, ne afundăm și mai tare-n minciună. Ne păcălim și ne amăgim în fiecare zi. Monstrul dezordinii interioare dă buzna, așa cum umbra lui Stromboli îl strivește pe naivul Pinocchio. Refuzăm disciplina, relativizăm morala, idealizăm boema, iar visele se destramă.
„Fiecare popor are conducătorii pe care-i merită.”. Decizii complet iraționale — cum ar fi alegerea lui Hilter drept Cancelar al Germaniei în 1933 — ajung să guverneze viețile a milioane de oameni.
Prin refuzul discipolatului creștin, spunea Dietriech Bonhoeffer, pierdem claritatea judecății teologico-politice. Inima apăsată de frică se pierde, fără să vrea, prin labirintul scuzelor timpurii și al regretelor tardive.
Iată de ce omul modern are nevoie de lecția morală a primilor creștini, dar și de învățătura vechilor stoici.
Doar o viață hrănită cu fapte virtuoase și cuvinte curate produce rod însutit. Doar o existență așezată sub protecția unui Logos răstignit e demnă de cuvântul „fericire”. Un destin împlinit duce-n spinare povara libertății și etica responsabilității.
Ordinea înseamnă Rațiune, sens, verb, intenționalitate, structură, semnificație, claritate și siguranță. Haosul, în schimb, e hrănit prin indecizie și indeterminare, prin lipsa obiectivelor și a planificării, prin disprețuirea ascezei și sfidarea Dreptului Judecător. Haosul trădează potențialul unic al personalității tale.
Pentru a înmulți talanții, trebuie să iubești darurile pe care Dumnezeu ți le-a dat, fără să le meriți cu adevărat. Creatorul vrea să vadă-n tine imaginea abundenței, iar nu o epavă naufragiată-n frustrări.
Soldații credinței înmulțesc harul și înfruntă bezna și, primind lumina cunoașterii duhovnicești, se despătimesc. În drumul către desăvârșire, pelerinul cucerește, pas cu pas, noi piscuri ale contemplație. Viața dezordonată a fiului risipitor e definitiv uitată și adânc îngropată.
„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, spunea Iisus. Începe, așadar, cu tine. Orice reformă socială, schimbare politică sau progres spiritual pornește din incinta casei noastre.
