Feodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus, s-a născut în anul 1821 la Moscova. Tatăl său a fost nobil, moşier şi doctor în medicină.
Până la 16 ani a crescut la Moscova. Înainte de a împlini şaptesprezece ani a reuşit la examenul de admitere la Institutul Central de inginerie din Petersburg. În 1842 a terminat facultatea de inginerie militară, primind la absolvire gradul de ofiţer inginer. Fu lăsat cu slujba la Petersburg însă alte ţeluri şi porniri îl atrăgeau cu o forţă irezistibilă. Începu să se preocupe îndeosebi de literatură, filozofie şi istorie.
În 1844 a părăsit slujba şi tot atunci şi-a scris ampla sa nuvelă Oameni sărmani. Această povestire i-a creat dintr-o dată o poziţie sigură în literatură, fiind întâmpinată de critică şi de cea mai bună parte a societăţii ruse cu mare bunăvoinţă. A fost un succes cu adevărat rar. Problemele de sănătate ce s-au instalat însă apoi, prelungindu-se pentru o perioadă de câţiva ani, i-au împiedicat activitatea literară.
În primăvara anului 1849 el a fost arestat, odată cu mulţi alţii, pentru participarea la un complot politic de nuanţă socialistă împotriva guvernului. A fost supus unei anchete şi deferir tribunalului militar instituit de majestatea sa imperială. După o detenţie de opt luni în fortăreaţa Petropavlovski fu condamnat la moarte prin împuşcare.
Sentinţa nu fu însă executată: se dădu citire unei condamnări mai clemente şi, după retragerea dreptului de proprietate, a titlului de nobil şi a gradului de ofiţer, Dostoievski fu trimis în Siberia la patru ani de muncă silnică, urmând ca, odată cu ispăşirea pedepsei, să fie încadrat în armată ca soldat de rând.
Această condamnare a lui Dostoievski era, prin forma sa, primul caz de acest fel din Rusia, deoarece orice condamnat la muncă silnică îşi pierde în Rusia drepturile cetăţeneşti pentru vecie chiar şi atunci când şi-a îndeplinit termenul de ocnă. Pe când Dostoievski urma să devină odată cu ispăşirea condamnării soldat, – adică îşi recăpăta drepturile de cetăţean. Ulterior asemenea graţieri au avut loc în repetate rânduri, însă pe atunci acesta a fost primul caz şi se datora voinţei defunctului împărat Nicolae I, care se pătrunsese de milă pentru tinereţea şi talentul lui Dostoievski.
În Siberia Dostoievski şi-a ispăşit patru ani de muncă silnică în cetatea Omsk, iar apoi, în anul 1854, fu trimis ca soldat de rând în batalionul 7 siberian, în oraşul Semipalatinsk unde, după scurgerea unui an, fu înaintat subofiţer, iar în 1856, odată cu ridicarea pe tron a împăratului sub a cărui domnie ne aflăm şi în ziua de azi, Alexandru al II-lea – fu făcut ofiţer.
În 1859, bolnav de epilepsie, maladie ale cărei semne apăruseră încă la ocnă, fu eliberat din armată şi i se permise întoarcerea în Rusia: mai întâi în oraşul Tver, iar apoi la Petersburg. Aici Dostoievski începu să se ocupe din nou de literatură.
În 1861, fratele său mai în vârstă, Mihail Mihailovici Dostoievski, a început să editeze o mare revistă literară lunară („Revue”) – „Vremia” (Timpul). La editarea revistei a luat parte şi F. M. Dostoievski, publicându-şi aici şi romanul Umiliţi şi obidiţi, bine primit de public. În următorii doi ani el a început şi a terminat Amintiri din Casa morţilor în care, sub nume fictive, povesteşte viaţa de la ocnă şi îi descrie pe foştii săi tovarăsi de ocnă. Această carte fu citită de întreaga Rusie şi se mai bucură şi astăzi de o înaltă preţuire cu toate că orânduielile şi obiceiurile descrise în Amintiri din Casa morţilor s-au schimbat de mult în Rusia.
În anul 1866, după moartea fratelui său şi odată cu încetarea apariţiei revistei „Epoca” pe care acesta o edita, Dostoievski a scris romanul Crimă şi pedeapsă, apoi în 1868 romanul Idiotul şi în 1870 romanul Demonii. Aceste trei romane s-au bucurat de înalta preţuire a publicului cu toate că Dostoievski a înfăţişat în ele prea crud poate societatea rusă contemporană.
În 1876 Dostoievski a început să editeze o revistă lunară în formula originală a Jurnalului său, scrisă de el singur, fără colaboratori. Această ediţie a apărut în anii 1876 şi 1877 într-un tiraj de 8000 de exemplare. S-a bucurat de succes.
În general, Dostoievski este iubit de publicul rus. Până şi adversarii săi literari îi recunosc probitatea şi sinceritatea ca scriitor. Convingerile sale sunt făţiş slavofile; în ceea ce priveşte mai vechile sale concepţii socialiste, acestea s-au modificat într-o mare măsură.
Scurtă autobiografie dictată Annei Dostoievskaia
Text preluat: bucatidincarti.wordpress.com
