Sfintele Evanghelii – de la contradicție la omogenita
Vestea cea bună (evanghelia) a mântuirii neamului omenesc, la o lectură superficială, ar părea că înaintează unele contradicții logice, istorice și compoziționale. Nu puțini au fost gânditorii care au lansat ipoteza textului biblic echivoc. Cititorul modern rămâne adesea deconcertat în faţa acestei literaturi – evanghelia – care la prima vedere oferă o incoerenţă evidentă în relatarea evenimentelor, un plan lipsit de unitate și de continuitate a ideilor. Oare așa să fie?
Contradicţiile par a fi insurmontabile. Iată câteva exemple: Predica de pe Munte (Matei 5, 1 – Luca 6, 17); Schimbarea la Față (Matei 17, 1 – Luca 9, 28); Narațiunea din Vinerea Mare (Cronologia din Ioan 18, 28); Cele două hrăniri cu pești (5000 sau 4000 de suflete? – Marcu 6, 44 sau același Marcu 8, 9); În Matei 20, 30 Iisus vindecă 2 orbi, în Marcu 10, 46 vindecă un orb etc.
Într-o eră care nu a cunoscut ghilimelele și plagiatul, cuvintele memorate ale eroului erau adesea parafrazate, abreviate, contextualizate. Din pricina aceasta ni se pare că ar fi unele contradicții între cei 4 evagheliști în relatarea unor evenimente cheie din viața Domnului Iisus – de fapt, fiecare expunea din punctul lui personal de vedere respectivele episoade marcante.
Vă invităm la un alt curs biblic unde vom descoperi împreună și alte așa-zise contradicții între evangheliști. De asemenea, vom încerca să construim un argument care să facă față tuturor atacurilor critice ale gnosticilor ce persiflează natura inspirată a Bibliei. Vă așteptăm cu drag!
Comentarii recente