Într-un studiu recent de psihologie cognitivă, The Hidden Habits of Genius (2020), Craig Wrigh, profesor emerit la Yale University, muzicolog și explorator al fenomenului genialității, sintetizează trăsăturile unui om genial: impactul major asupra societății, numărul de oameni pe care i-a influențat, durata influenței (proba timpului), capacitatea de a crea contra curentului (proba originalității).
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-2021), al cărui bicentenar al nașterii îl marcăm pe 11 noiembrie, îndeplinește indiscutabil aceste condiții. Opera lui este în continuare analizată de critici, studiată de elevi și studenți, se organizează conferințe și se scriu teze de doctorat, se pun în scenă piese de teatru și se realizează filme. Generație după generație îl descoperă pe unul dintre cei mai citiți, traduși și studiați autori, deși au trecut 177 de ani de la debutul lui.
Dostoievski rămîne probabil cel mai dezbătut clasic rus, fiind actualizat diferit în epoci diferite și în țări diferite, ca urmare a profundelor sale intuiții referitoare la criza conștiinței umane și a societății. Astăzi, interesul pentru opera lui Dostoievski nu s-a diminuat, situație dovedită de abundența edițiilor din opera sa, de retraduceri, de vînzările garantate, confirmate de edituri. Conform statisticilor oferite de Camera Rusă de Carte/Filiala ITAR-TASS, în primele nouă luni ale lui 2021, Dostoievski a fost al treilea cel mai vîndut scriitor din Federația Rusă (cu un tiraj de aproximativ 400.000 de exemplare), după Stephen King și George Orwell. Nu e lipsit de importanță și că în octombrie anul acesta nuvela Nopți albe a fost publicată în Tanzania în limba swahili.
În cultura română se poate vorbi despre un roman de influență dostoievskiană (acestei teme fiindu-i consacrat notabilul studiu al Elenei Loghinovski, Dostoievski și romanul românesc). Scriitorul rus are la noi cîțiva exegeți și biografi redutabili, printre care Valeriu Cristea, Ion Ianoși, Albert Kovács, Virgil Tănase. Menționez și excelentul studiu al lui Dinu Pillat, Dostoievski în conștiința literară românească, o sinteză despre efectul contactelor prozei româneşti cu opera scriitorului rus. Dintre traducători îi amintesc pe Nicolae D. Gane, Ştefana Velisar-Teodoreanu, Isabella Dumbravă, Tamara Gane, Mihai Sevastos, Constantin Streia, Emil Iordache, Leonte Ivanov, Antoaneta Olteanu etc.
Mai toate figurile culturale celebre ale secolului al XX-lea au fost influențate într-un fel sau altul de lectura lui Dostoievski. Dintre acestea, Theodore Dreiser, F.Scott Fitzgerald, Sigmund Freud, Franz Kafka, Friedrich Nietzsche, Stefan Zweig l-au evaluat la cel mai înalt nivel pe cel ce avea să fie considerat precursorul existențialismului european.
Actualitatea scriitorului este determinată de spiritul lui „democrat“: se adresează multor categorii de cititori și fiecare își găsește locul în lumea lui Dostoievski. De la pretextul polițist al romanelor pînă la întrebările existențiale grave, opera lui oferă cadre largi de investigație și dezbatere. Într-un interviu din ianuarie 2021, filologul rus Pavel Fokin arată că îl recitim pe Dostoievski pentru că „pur și simplu de fiecare dată intrăm pe teritoriul autocunoașterii“.
În centrul operei dostoievskiene stă omul frămîntat de îndoieli, sfîșiat de patimi, însetat de iubire, putere și bani, căutînd credința și pe Dumnezeu. De altfel, scriitorul a rămas fidel cauzei pe care o formula la 18 ani, într-o scrisoare către fratele său, Mihail: „Omul este o taină. Trebuie s-o dezlegi. Dacă dezlegi la ea toată viața, nu poți să spui că ai piedut vremea; mă preocupă această taină pentru că vreau să fiu om“. Aceste cuvinte îl prevestesc pe emblematicul scriitor care va portretiza Omul din punct de vedere social, psihologic, ontologic și metafizic. Astăzi Dostoievski este actual tocmai prin universalitatea sa, favorizată de marile idei despre Om, Dumnezeu și Libertate.
Experiențe la limită
Biografia lui Dostoievski arată, pe scurt, astfel: copilăria și adolescența anevoioase, petrecute în anexa unui spital pentru săraci din Moscova, unde tatăl său era medic, recuzarea din partea elitei literare a Petersburgului, primită după publicarea romanului Dublul, moartea tatălui, ucis de iobagii de pe moșie, participarea la întîlnirile subversive ale Cercului lui Petrașevski, condamnarea la moarte și comutarea pedepsei în patru ani de ocnă, după teribila scenă a înscenării execuției, perioada de temniță siberiană, cînd a purtat permanent lanțuri, căderea în dizgrație și cenzura, epilepsia de care a suferit aproape toată viața (la care s-a adăugat o afecțiune pulmonară cronică), obsesia jocului de ruletă care l-a ruinat, penuria permanentă în care a trăit, hăituirea din partea creditorilor, scrisul contra cronometru, pentru a-și plăti datoriile, moartea de tuberculoză a primei soții, moartea primului copil și a celui de-al patrulea, moartea fratelui mult iubit, Mihail, și preluarea datoriilor acestuia, călătoriile intermitente, însumînd peste cinci ani, prin Europa și lipsurile materiale din acele perioade.
Scriind noaptea, cînd consuma cantități mari de tutun și de ceai negru, în condiții improprii, tensionate, uneori la limita supraviețuirii, Dostoievski a creat și a publicat într-un deceniu și jumătate Crimă și pedeapsă (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii(1870-1872), Adolescentul (1874) și Frații Karamazov (1878-1880), numite simbolic „Pentateuhul“ său. Din păcate, nu a apucat să se bucure de laurii romanului-sinteză, Frații Karamazov, căci a murit la două luni după lansare. Circa 20.000 de oameni au venit să-și ia rămas-bun, iar cortegiul funerar s-a întins pe mai bine de un kilometru. Nimeni nu a intuit atunci faima uriașă pe care o va cîștiga autorul în timp.
Ultimii zece ani de viață au fost deosebit de prolifici. Pe lîngă marile romane, Dostoievski scrie proză scurtă (o altă fațetă a operei sale care merită explorată), iar în 1873 începe să colaboreze cu ziarul Grajdanin, unde publică eseuri, polemici, opinii asupra politicii interne și externe, critică literară, texte scurte de ficțiune, forma de bază fiind foiletonul. Acest proiect, dominat de intonația și opiniile personale ale lui Dostoievski, a pus bazele Jurnalului de scriitor, un fel de blog tipărit, căruia i-a dedicat multă energie.
Activitatea publicistică a avut un succes uriaș și i-a determinat pe mulți cititori să intre în corespondență cu autorul. Acest jurnal atipic reflectă și repoziționarea ideologică a lui Dostoievski: dacă în tinerețe fusese un adept al socialismului utopic, după revenirea de la ocnă promovează ideile unui slavofilism tîrziu, în relație cu care i s-au reproșat spiritul retrograd și conservatorismul. Pe lîngă suculenta analiză socială, politică și culturală din paginile jurnalului, antisemitismul și xenofobia exprimate de scriitor rămîn puncte dureroase din moștenirea sa.
Muzeificarea lui Dostoievski?
În zilele noastre, în Rusia există șapte muzee dedicate lui Dostoievski. Dintre acestea, cele mai importante sînt în Moscova, Sankt-Petersburg, Staraia Russa (regiunea Novgorod) și Omsk (Siberia de Vest). Ele expun detalii inedite despre viața și opera scriitorului. De exemplu, anul acesta, pe 11 noiembrie, se redeschide Casa Memorială din Moscova. Muzeul Dostoievski, înființat în 1928, a fost restaurat în ultimii ani, iar noul sediu cuprinde două etaje ce reconstituie o aripă a spitalului pentru săraci, unde unde scriitorul și-a petrecut primii 15 ani.
Din 1971, în Sankt-Petersburg funcționează o altă Casă Memorială. La începutul lui octombrie 1878, Dostoievski s-a stabilit împreună cu familia în imobilul de pe strada Kuznecinîi nr. 5, unde a locuit predominant iarna. Aici s-a stins de emfizem pulmonar, pe 9 februarie 1881. La mutarea în acest apartament, fiica scriitorului, Liubov, avea 9 ani, iar fiul, Fiodor, 7 ani. Dostoievski era un tată grijuliu, iubitor, preocupat de creșterea și educația copiilor. Le citea adesea din creațiile autorilor ruși și europeni, pe care el însuși i-a iubit încă din tinerețe: Pușkin, Gogol, Dickens, Hoffmann, Schiller, Hugo. Tot aici le-a făcut cunoștință copiilor cu Biblia, citindu-le dintr-o carte pe care o cunoștea din propria copilărie, O sută patru povești din Vechiul și Noul Testament. Muzeul din Petersburg reflectă astfel de aspecte din viața familială.
Din 1872, scriitorul își petrece verile în regiunea Novgorod, în localitatea Staraia Russa. Închiriază aici o casă de lemn cu etaj, pe care ulterior o va cumpăra. Este prima și singura sa proprietate, în rest a locuit numai cu chirie. Aici și-a găsit liniștea dorită, departe de agitația capitalei, susținut de a doua soție, devotata Anna Grigorievna. Aici a lucrat la Demonii și Adolescentul.
De asemenea, o parte semnificativă a ultimului roman, Frații Karamazov, a fost concepută aici. Orășelul de provincie Skotoprigonievsk, în care se petrece acțiunea romanului, amintește în multe privințe de Staraia Russa. În 2018, s-a înființat în oraș un muzeu al romanului Frații Karamazov.
Muzeul din Omsk, deschis în 1983, reconstituie perioada ocnei (1850-1854) și a anilor petrecuți ulterior de Dostoievski în zona siberiană, în așteptarea grațierii și a reabilitării. Abia în 1859, după o pauză de un deceniu, Dostoievski revine în Petersburg și în viața literară.
Evenimente și noutăți
Cu ocazia bicentenarului, în ciuda pandemiei actuale, s-au organizat în Rusia zeci de evenimente comemorative. Voi menționa numai cîteva: pe 4 noiembrie, în regiunea Novgorod, a început ediția a XXV-a a Festivalului Internațional de Teatru „Fiodor Dostoievski“. În orașele Veliki Novgorod și Staraia Russa, peste douăzeci de trupe de teatru din Rusia își vor prezenta spectacolele. Invitatul internațional este Finlanda care lansează în coproducție cu Rusia o nouă punere în scenă a romanului Crimă și pedeapsă. Un loc special îl ocupă în program proiectul incluziv „Casa Morților“, dedicat aniversării a 160 de ani de la publicarea Amintirilor din Casa Morților. Este vorba despre o piesă montată într-o colonie penitenciară din regiune, actorii fiind deținuți. Scopul piesei este de a rememora sistemul penal de la ocna din Omsk.
În perioada 1-30 noiembrie, tot în regiunea Novgorod, se desfășoară un festival gastronomic dedicat lui Dostoievski, la care participă 19 cafenele și restaurante. Locuitorii și oaspeții vor putea degusta mîncărurile și băuturile preferate ale scriitorului și ale eroilor săi. Printre deliciile culinare se numără ciorba de somon și știucă dreasă cu smîntînă, ciorba de varză murată cu carne de vită și cartofi noi, medalioanele de porc învelite în bacon cu cartofi copți și sos de nuci, plăcinta de biban cu ciuperci marinate, compotul de cătină (altfel, aflăm din memoriile soției scriitorului și ale fiicei acestuia că Dostoievski iubea dulciurile și păstra într-un sertar al biroului de lucru gem, miere, marmeladă, jeleuri de fructe, stafide, curmale și nuci pe care le consuma în timp ce lucra). În 2018, Fondul Rus pentru Cercetări Fundamentale a organizat un concurs cu tema „Dostoievski“, în urma căruia s-au acordat peste douăzeci de granturi științifice. Echipele de cercetare care au primit sprijin din partea fondului își finalizează în această perioadă proiectele și încep deja să fie publicate monografii colective. Astfel, se așteaptă o veritabilă bibliotecă de noi cercetări despre Dostoievski.
Banca Centrală a Rusiei a emis pe 30 august 2021 o monedă de argint cu valoarea de 2 ruble, dedicată aniversării bicentenarului. Pe reversul monedei sînt incrustate portretul scriitorului, un facsimil cu semnătura și un fragment de manuscris, Biblia însoțită de o lumînare, toate pe fundalul unei imagini a Petersburgului (suprapersonajul operei lui Dostoievski).
Cît îi privește pe descendenții lui Dostoievski, singurii lui moştenitori trăiesc în prezent în Sankt-Petersburg şi provin de la fiul scriitorului, Fiodor Fiodorovici. Stră-strănepotul Aleksei, fost vatman, actualmente căpitan fluvial și basist într-o trupă de folk, are trei fiice, Anna, Vera, Mașa, și un fiu, Fiodor, născut în 2010. Anna (21 de ani) povestește: „Numele nostru de familie stîrnește mirare printre cunoștințele noi. Recent, Vera a făcut cunoștință cu un tip pe rețelele de socializare. El a tot crezut că sora mea și-a luat numele după scriitorul ei preferat. Cînd a aflat că sîntem rude, mult timp nu a crezut. Oricum, Vera a reușit să facă impresie“.
Nu m-am referit în acest medalion comemorativ la opera lui Dostoievski, pentru că acestui segment i-am dedicat un volum colectiv, Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la naștere, care va apărea luna aceasta la Editura Litera, cu sprijinul Centrului Rus de Știință și Cultură la București. În calitate de coordonator, am invitat oameni de cultură să scrie despre Dostoievski, îmbinînd abordarea academică cu eseul liber, analiza de specialitate cu perspectiva subiectivă.
Printre autorii invitați se numără, în afară de filologii rusiști, și psihologul, și teologul, și regizorul de teatru și film, și criticul de film, și antropologul, și jurnalistul etc. Contributorii sînt, în ordinea apariției în volum: Camelia Dinu, Antoaneta Olteanu, Iulian Boldea, Nina Corcinschi, Ovidiu Şimonca, Laura Dumitrescu, Dumitru Tucan, Vasile Ernu, Michael Finkenthal, Constantina Raveca Buleu, Ciprian Nițișor, Marina Vraciu, pr. Gheorghe Holbea, Zenobia Niculiță, Bogdana Darie Crețu, Yura Kordonsky, Virgil Tănase, Ilinca Stihi, Ion Gostin, Anton Breiner, Victor Morozov, Leonte Ivanov, Gabriel-Andrei Stan, Teodor Baconschi. Acest caleidoscop cu 24 de fațete arată că receptarea scriitorului este încă în desfășurare. Dostoievski reprezintă o istorie vie și nu riscă deocamdată să devină artefact.
Text preluat: Observator Cultural
