Începe orice lucrare cu sfârșitul în minte

Mihai neamtu
5
(1)

Este ceea ce face Dumnezeu în acțiunile demiurgice relatate-n Cartea Genezei: de la originarul fiat lux, Dumnezeu ajunge să plăsmuiască omul în care suflă viață. Toate aparițiile succesive de elemente cosmice, specii acvatice și mamifere evoluate se recapitulează într-o epifanie spectaculoasă a Regelui Creației: Adam.

Omului făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Părintele ceresc îi spune să crească spiritual și demografic, pentru a stăpâni finalmente pământul. Scopul acestui exercițiu de autoritate nu este unul tiranic, ci protector: adevăratul proprietar nu este un rentier dispus să distrugă moștenirea, s-o polueze și s-o exploateze. Cuvântul stăpâniți, „tradus” în zilele noastre, ar putea fi interpretat și mai liber astfel: Adame, exercită-ți autoritatea de lider al planetei. Cu alte cuvinte, fiți maturi și suverani, nu sclavi ai întâmplării, nu fiice ale hazardului!

Pentru a te socoti stăpânul Terrei ar fi mai bine să fii stăpânul vieții tale, al clipelor și al ceasurilor din zi. Nu atât orele investite într-o zi contează foarte mult, cât investiția făcută-n aceste ore (Jim Rohn).

Să stăpânești vremurile, nu să te afli mereu „supt vremi”, înseamnă să ai control asupra dimineților: e timpul cel mai valoros care trebuie marcat într-o agendă. Nu lăsa primele ceasuri ale zilei să fie tulburate cu măsuri urgente și neimportante.

Fixează măcar cu o seară de dinainte tematica reflecțiilor, întâlnirilor și a conversațiilor matinale. Abia așa vei putea avea la finele zilei sentimentul împlinirii lăuntrice.

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 1

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.