de Viktor E. Frankl
Viktor E. Frankl s-a născut la Viena începutului de secol XX. A activat ca profesor și șef al Clinicii de Neurologie, punând bazele celei de-a treia școli de psihoterapie, cunoscută sub numele de logoterapie. Fiind evreu de origine, Frankl a fost și un supraviețuitor al lagărelor naziste.
Ce este demn de remarcat, în ceea ce îl privește, este faptul că el ar fi putut scăpa de experiența lagărului dacă ar fi acceptat să emigreze în SUA înainte de cel de-al Doilea Război Mondial Însă, alegând să nu-și abandonase părinții cărora nu li se acordase viza, și-a pecetluit soarta: între anii 1942 și 1945 a trecut prin cinci lagăre naziste, inclusiv prin cel de la Auschwitz.
Cartea Omul în căutarea sensului vieții, „acest neintenționat bestseller”, după cum afirmă însăși autorul, a fost scrisă în anul 1945, în decurs de numai nouă zile. Scopul pentru care Frankl a scris cartea a fost aceea de a ne face să realizăm că „viața își păstrează sensul potențial în orice condiții, chiar și în cele mai nefericite și că noi putem oricând spune „da” vieții și găsi un sens celor mai dure și fără noimă experiențe umane.
Volumul este unul biografic. El ne prezintă istoria particulară a unui fost deținut, a unui om redus la statutul de simplu număr, 119104. Însă pe lângă analizarea fenomenului holocaustului din perspectiva unui supraviețuitor, cartea descrie fenomenul și din punctul de vedere a unui specialist, a unui clinician care înfățișează reacțiile și transformările celor din jurul lui în acele situații limită, ce păreau fără de soluție.
Ni se prezintă reacțiile psihologice prin care deținuții treceau odată ajunși în lagăr. Mai întâi deținuții trăiau cu iluzia că totul va fi bine, că vor fi cruțați. Această reacție este numită de Frankl „iluzia grațierii”. Apoi, a doua fază a reacțiilor psihologice era aceea a apatiei, a tocirii emoțiilor, ca mecanism de autoapărare. A treia, ultima, era aceea legată de psihologia deținutului de după eliberare.
Frankl mai a remarcat că prizonierii care a aveau un scop, ceva pentru care să trăiască, la care să se gândească sau care întrezăreau o speranță, rezistau mai mult, aveau o imunitatea mai bună în acele condiții inumane și precare. În schimb, cei care își pierdeau speranța, renunțau pur și simplu, lăsându-se pradă morții.
Ca martor a unor transformări omenești, autorul a observat că, în aceleași condiții de prizonierat, în lupta lor disperată pentru supraviețuire, oamenii se pot transforma fie în niște fiare, fie în niște eroi, gata de a-i ajuta pe alții, doritori de a lăsa ceva în urma lor după lagăr.
În lagăr, omul își pierdea în primul rând rostul, fiind supus unei suferințe nedrepte și inevitabile. De aceea, intenția lui Frankl a fost aceea de a conferi o semnificație suferinței. El a susținut că modul în care omul se raportează la suferință și atitudinea pe care o adoptă este esențială în (re)găsirea sensului.
Atitudinea este pentru Frankl „ultima dintre libertățile umane – respectiv aceea de a-și alege propria atitudine, într-un set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi”.
Logoterapia, modalitatea de tratament propusă de Frankl, este o psihoterapie centrată pe sens. Ea se concentrează asupra viitorului sau, mai bine zis, asupra sensului pe care pacientul îl conferă propriului său viitor.
Conform lui Frankl oamenii por găsi sensul în trei moduri: creând și înfăptuind ceva de care să fie mulțumiți, experimentând ceva sau cunoscând pe cineva (căci „omul poate, prin contemplarea plină de iubire a chipului persoanei iubite, pe care îl poartă în sine, să ajungă la împlinire”) sau prin atitudinea pe care o au în fața suferinței inevitabile.
Omul în căutarea sensului vieții devine un exemplu de raportare atitudinală la experiența lagărului. Ea ne învață că până și în cele mai crunte circumstanțe, noi suntem liberi să ne alegem cum să ne comportăm. Prin urmare, rostul vieții poate fi găsit până și în suferință. Suferința face parte din viață la fel ca soarta, dragostea ori moartea.
Ce ne învață cartea celebrului psihiatru ? Că oamenii sunt, înainte de orice, căutători ai sensului. Drept urmare, după cum Viktor Frankl a afirmat de multe ori, citându-l pe Nietzsche: „Cel care are un de ce pentru care să trăiască, poate să suporte aproape orice”.
Estera Dalca
