M-am născut în Transilvania, dar am trăit, am muncit și am studiat vreo șapte ani în Occident. Cunosc binișor Anglia, Germania și Statele Unite. Apreciez și admir monumentele culturii rusești — de la Andrei Rubliov sau Pușkin până la Dostoievski, Ceaikovski, Mihail Bulgakov ori Al. Soljenițîn — dar regimul autoritarist-militarist impus de Vladimir Putin m-a îngrozit mereu. Adversari politici otrăviți, dizidenți încătușați, milioane de oameni ținuți în sărăcie și frică…
Cred ca e obligatoriu să spunem că românii aparțin de secole civilizației occidentale. Iancu de Hunedoara s-a antrenat la Milano pentru a deveni un cruciat. În cancelaria lui Ștefan cel Mare se cunoștea bine latina (ca și-n palatele lui Dimitrie Cantemir). Constantin Brâncoveanu vorbea nu doar limba greacă, ci și italiana. Destinul politic al românilor e legat intrinsec de visul libertății.
Nu știu cine poate nega energia antreprenorială a Vestului, arhitectura superbă a metropolelor europene, curățenia străzilor, trenurile de mare viteză, vechile monumente, bibliotecile arhipline, muzeele fără egal. În același timp, nu cred că-i just (ori inteligent) să compari o țară est-europeană — subjugată de otomani, ocupată de ruși sau exploatată de austrieci — cu vechile imperii sau puteri coloniale.
Evident, așa breaz cum îl vedem, Occidentul nu-i perfect (măcar pentru că nicio lume nu-i perfectă). Dincolo de autostrăzi, tunele, poduri, căi ferate, birocrație simplificată sau prosperitate generalizată, există și o criză a valorilor morale.
Consumerismul a înlocuit în multe locuri creștinismul. Sărbătorile seculare au ajuns mai zgomotoase decât Paștele sau Crăciunul. Terorismul își cam face de cap. Multiculturalismul e un eșec. Există și cenzură și propagandă, dar adversarii politici nu sunt lichidați cu gloanțe sau miligrame consistente de Polonium.
Abia în timpuri de război apreciem valoarea păcii europene. Abia sub criză descoperim nu doar România neajunsurilor, ci și frumusețea meleagurile natale care includ Sibiul lui Blaga sau Andrei Șaguna, grădina Copou din Ieșii lui Eminescu, Dragomirna lui Anastasie Crimca, ceramica de Horezu, memorialul de la Sighet, Păltinișul lui Noica, sculptura lui Brâncuși (el însuși pribeag)…
Poate vom începe să iubim (fără mize electorale) din nou bunătatea sufletului românesc capabil de sinteza echilibrată între Occident și Orient.
Poate vom admira curajul partizanilor anticomuniști din Țara Oltului, Psalmii lui David, Traian Dorz și Tudor Arghezi, poate vom disprețui mai puțin poveștile copilăriei și țara frumoasă cu multe bogății hărăzită.
Ea se numește România.
EDITURA MARILE CĂRȚI
