Marcus Aurelius Antoninus Augustus este cunoscut atât ca împărat al Romei, cât şi ca filozof stoic.
Născut la Roma, la 26 aprilie 121, într-o familie senatorială de origine hispanică, a fost adoptat de viitorul împărat Antoninus Pius, la cererea împăratului Hadrian.
Primeşte o educaţie aleasă, studiind retorica cu Marcus Cornelius Fronto şi Herodes Atticus şi filozofia cu Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia şi Sextus din Cheroneea.
Domnia sa, începută în anul 161, este marcată de un şir de catastrofe (ciumă, inundaţii, cutremure), precum şi de numeroase războaie, purtate cu succes; în plan militar, Marcus Aurelius a respins atacurile duşmanilor Romei de la hotarele imperiului, în special în Orient şi pe Dunăre, continuând politica defensivă iniţiată de Hadrian. A murit la 17 martie 180, de ciumă, se pare, la Sirmium sau la Vindobona (Viena de azi). Este ultimul din şirul „celor cinci împăraţi buni“.
Ca filozof stoic, Marcus Aurelius şi-a exprimat ideile în lucrarea Ta eis heauton (Gânduri către sine însuşi), scrisă în limba greacă – una dintre pietrele de temelie ale canonului literar şi filozofic. Învăţăturile sale au un caracter moral şi aplicabilitate practică, fiind o serie de „exerciţii spirituale“ prin intermediul cărora omul poate dobândi cumpătarea, virtutea şi liniştea lăuntrică în faţa încercărilor vieţii.
Între reflecțiile lui Marcus Aurelius despre condiția umană, iată câteva comori de gând extrase din ultima ediție a Editurii Humanitas.
Cel ce dorește faima ia o activitate străină ca fiind propriul bine; cel ce iubește plăcerea – ca fiind propria pasiune; cel ce are minte – ca propria acțiune.
Este permis ca în legătură cu acest lucru să nu aibă nici o părere și să nu simtă în suflet nici o tulburare; căci lucrurile în ele însele nu au o natură care produce judecățile noastre.
Obișnuiește-te să tratezi cu atenție cele spuse de celălalt și, pe cât posibil, pătrunde în sufletul celui care vorbește.
Ceea ce nu este util roiului nu este util nici pentru albină.
Dacă marinarii l-ar vorbi de rău pe cârmaci sau bolnavii pe medicul care îi îngrijește, oare ei s-ar preocupa de altceva decât de felul în care ei înșiși ar acționa pentru salvarea călătorilor și pentru sănătatea celor îngrijiți?
Câți dintre cei cu care am venit pe lume sunt plecați deja dintre noi!
Celor care au gălbinare li se pare amară mierea, pentru cei bolnavi de turbare apa e un motiv de spaimă, iar copiilor mica lor minge le pare un lucru frumos. De ce m-aș supăra, așadar? Sau ți se pare că minciuna are o putere mai mică decât fierea asupra bolnavului de gălbinare sau decât veninul asupra bolnavului de turbare?
Nimeni nu te va împiedica să trăiești conform principiului naturii tale; nimic nu ți se va întâmpla împotriva principiului naturii comune.
Ce fel de oameni sunt cei cărora vor să placă, în vederea căror scopuri și prin ce mijloace! Cât de repede veșnicia va învălui totul și câte lucruri a învăluit deja!
(Sursa: Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, Humanitas, 2018, pp. 199, 201)
4 februarie 2024
