Bunicul din partea tatei s-a născut în Țara Zărandului. Rămas orfan (de ambii părinți!) la numai 12 ani, Gheorghe Neamțu a trăit mereu cu obsesia hărniciei și a depășirii de sine. Cultul muncii l-a făcut fruntaș în sat, deși pornise fără nicio moștenire. Se trezea la cinci dimineața, când cântau cocoșii. Punea hamul pe caii proaspăt țesălați și mergea în căutare de mușterii la Pâncota, la Dud ori la Tauț. În tinerețe, trăise experiența suferinței și a nedreptăților de tot soiul.
Comuniștii i-au luat pământ, grapă sau plug – și, deci, nu-i putea suferi. Disprețuia hoții, activiștii ori trăncănitorii. S-a luptat mereu cu neputința oamenilor și cu răutatea vremurilor. În casa frumos tencuită de la strada găseam mereu deschisă o Biblie, pe noptieră sau pe masă.
Nu se auzeau înjurături și vorbe spurcate. O atmosferă de austeritate domina conversațiile despre politică și afaceri. Ca milioane de alți români, bunicul credea că, întru târziu, vor veni americanii… I-a admirat pe Henry Ford, industriașul, și pe Ronald Reagan, vizionarul.
Cânta la vioară și se ruga în șoaptă înainte de masă. Seara, după cină, ascultam împreună două sau trei emisiuni la radio. Ne amuzam de glumele unui Mircea Crișan (Vocea Americii) sau Neculai Constantin Munteanu (Radio Europa Liberă). Însoțit de nepoți, Gheorghe Neamțu mergea duminică de duminică la sfânta liturghie.
Filozofia epocii Noului Testament, invitat Părintele Cătălin Varga
Fusese, zeci de ani, cantor și dirijor al unui superb cor bărbătesc. Își dregea vocea cu miere crudă și, când avea puțin răgaz, juca o partidă de șah. Avea o soră penticostală (rămasă văduvă-n timpul războiului) și-o soție baptistă — bunica Ana care asculta de zor predicile lui Iosif Țon.
În biblioteca acestui țăran ardelean am descoperit sute de pagini luminoase, scrise de Vasile cel Mare, Origen și Clement Alexandrinul. Și-a iubit holdele și gospodăria (pe care n-a putut s-o refacă decât după căderea lui Ceaușescu). Credea în lucruri așezate, în tihnă și-n ritual.
A murit la 85 de ani, aproape de pământ și cu privirea spre Cer.
Mihai Neamțu
