Ce este un conservator?
• Un idealist pragmatic și un optimist incurabil. Deși a comis erori, nu renunță la luptă. Eșecul nu este esența vieții, ci doar un accident de parcurs. Ratarea nu-i o persoană, ci un eveniment. După un examen picat, omul liber vrea o notă mai bună. După insolvență sau faliment, el își relansează afacerea. După un păcat grav, se spovedește. După o dezamăgire sentimentală sau un divorț tragic, caută să-și refacă familia.
• Conservatorii iubesc libertatea și cred că economia de piață produce mai multe bunuri decât un sistem etatist, dirijist, centralist. Credem în ordinea spontană produsă de mâna invizibilă a pieței libere.
• Fiecare individ e suveran și are dreptul sacrosanct la rodul mâinilor sale.
• Proprietatea privată e sfântă.
• Libertățile civile sunt o himeră în absența responsabilității individuale.
• Comunitatea locală e mai importantă pentru fericirea personală decât puterea centrală.
• Democrația înseamnă reguli și instituții, nu tirania experților sau domnia turmei.
• Succesul nu-i măsurat doar în bani sau putere, ci și în respectul colegilor, dragostea semenilor sau aprecierea posterității.
• Pluralismul politic și competiția democratică sunt preferabile oricărui monopol.
• Prietenia e parte din ecuația unei vieți împlinite.
• Caracterul e ceea ce faci atunci când nimeni nu te vede.
• Cultura „bate” natura: un copil născut în Africa, dar crescut și educat în America, e mai curând american decât african.
• Părinții sunt chemați să-și instruiască pruncii, prin iubire și disciplină, iar nu să-i răsfețe.
• Faptele obiective ale istoriei nu țin cont de emoțiile subiective ale observatorului.
• Resentimentul e toxic; recunoștința te răsplătește.
• Educația reprezintă esența civilizației umane.
• Familia înseamnă intimitate și comunitate; legămintele sfinte și relațiile contractuale produc o societate.
Filozofia epocii Noului Testament, invitat Părintele Cătălin Varga
• Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu.
Câte de folositor a fost articolul?
Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia
Recenzia medie 0 / 5. Număr voturi: 0
Nici un vot! Fii primul care votează