E tipul insidios, insinuant, insensibil. Obraznic la tastatură, bădăran în defilare.
Tu admiți că ești păcătos, deși n-ai renunțat la ideal. El n-are idealuri, dar îți scoate-n față scăderile omenești. Tu vorbești despre marxism și posesia ideologică, el îți zice că ești gras. Tu invoci Marile Cărți, el te face „tocilar”. Tu aperi familia (poate și pentru că înțelegi drama divorțului); japița n-are familie și râde prostește de cei care-și cresc singuri copiii. Ți-e dor de strămoși, el fluieră din buldozer. Tu aduci o floare la mormânt, el tropăie în cimitir. Porți papion? Mârlanul își etalează maieul și scuipă semințe. Tu aperi principiile Dreptei conservatoare, el bârfește viața privată a unor republicani. Tu vorbești despre Constituție, ipochimenul îți comentează verigheta de pe deget (sau absența ei). Tu îl saluți cu „Hristos a înviat”, el știe să zică doar „mu*e”. Tu enunți un principiu, el recurge la atacul „ad hominem.”
Ăsta-i mitocanul cool, licheaua zeflemitoare, lepra specializată-n trolling. Canalie guralivă, ființă atotștiutoare, contabil al eșecului, voyeurist nesătul. E greu să nu disprețuiești o asemenea bestie, dar e mai bine s-o compătimești.
Așa cum observa Adrian Papahagi, „Facebook e comunismul comunicației: induce ideea falsă a egalității (arțăgoase și invidioase), dă impresia gratuității, nivelează societatea, spiritul și gustul.
Anonimatul inspiră un tupeu și o agresivitate nebănuite. Instalat confortabil în fața computerului și în dosul unui pseudonim, Nea Mitică Blajinu de la cinci devine un feroce luptător de gherilă. Nimic nu-i rezistă, nici măcar gramatica: înarmat cu majuscule și debarasat nonșalant de punctuație.
Debil în gândire, dar tare în convingeri, el proclamă tonitruant sentințe și condamnări sumare. Milioane de mici vadimi, huligani ai cuvântului schimonosit și ai ideii sterpe însoțesc, precum coada prăfoasă a unei comete, orice personalitate în trecerea ei prin spațiul virtual.
Ce e de fapt monstruos? Că nu avem în față oameni reali, ci ficțiuni. Facebook elimină inhibițiile pe care agramatul le are în fața unui savant, omul simplu în fața unei personalități, un bărbat în fața unei doamne, sau doi adversari de idei odată ce se regăsesc în aceeași cameră.
Iată de ce pagina de Facebook e ca o ladă de gunoi instalată în propria casă.”
