Eram zilele trecute într-un parc din orașul copilăriei mele și am realizat, subit, că sunt un om norocos. Aflat într-o vale a plângerii, m-am rugat cândva să-mi vină-n cale oameni mai buni decât mine, semeni curajoși, mintoși, veseli și curajoși. De atunci, mi s-au tot împlinit dorințele.
Am o puzderie de prieteni în lumea largă. Nu-i merit, dar ei insistă…Oriunde aș ateriza în România, America sau Europa, știu c-aș găsi un zâmbet cald, o mână întinsă, o pernă și-o saltea, un blid cu merinde, o frază deșteaptă și-o vorbă consolatoare.
Nu e uimitor? N-am să pomenesc numele acestor minunați compatrioți, dar ei știu că-i port în gând, cu multă recunoștință. Sunt bogat. Ei reprezintă declarația mea de avere. Trecuți prin atâtea crize și bătălii pentru valori, am realizat că există o puzderie de români onești, gata să împartă cu tine o pâine, o lacrimă și-o bucurie.
Da, suntem trecători… Îmi vine, totuși, să spun: „Doamne, Tu ești stăpânul întâmplărilor mici și al contextelor semnificative!”
