Știați că…
➤ Pentru Nicolae Iorga, intrarea în clasa I nu a fost o provocare: “Când a venit în contact cu şcoala, ştia să citească şi să scrie, vorbea franţuzeşte, cunoştea mai mulţi autori străini, se entuziasmase cu scenele din viaţa voievozilor şi se plimbase cu eroii lecturilor sale prin ţări nevăzute.
➤ A fost de-o inteligență sclipitoare: “Nicolae Iorga avea o putere și o continuitate în muncă cu totul neobișnuită, pusă în slujba unei memorii cu adevărat excepționale. În câteva clipe parcurgea o pagină pe care o putea reproduce aproape textual. Era suficient să răsfoiască o carte pentru a scoate din ea esențialul sau pentru a-i descoperi erorile.”
➤ La doar 17 ani şi trei luni se înscrie la Facultatea de Litere din Iaşi, iar la 18 ani şi şase luni este licenţiat. “Trecerea lui Nicolae Iorga prin Universitate a fost fulgerătoare. A urmat cursurile anului I din noiembrie şi până în iunie, iar toamna a dat restul examenelor din anul II şi III precum şi licenţa.”
➤ O fire oarecum introvertită, dar cu un suflet imens, s-a adaptat cu greu unei societăţi în care bunătatea este pe alocuri. “Şcoala primară şi liceul nu l-au putut transforma; colegii mai în vârstă, brutali şi fără educaţie, nu i-au alterat firea şi sentimentele nobile, în special dragostea de om, simpatia pentru cei slabi şi loviţi de societate şi de soartă.”
➤ A deținut 32 de titluri științifice acordate de academii, universități și institute de învățământ superior din întreaga lume.
➤ Portret: “A intrat un bărbat impunător, înalt, vânjos, cu o barbă lungă, ușor încărunțită și cu ochi pătrunzători, străbătuți de o lumină tainică. Era Nicolae Iorga. Cu un glas adânc vibrant de pasiune, în care răsunau accente din graiul moldovenesc.”
➤ În 1940 a fost asasinat de legionari deoarece era împotriva acestei grupări. După moartea sa a dăinuit misterul în presă, dar poporul n-a ezitat să-i aducă un omagiu lui Nicolae Iorga: ”Ziarelor nu li s-a îngăduit să publice nimic despre marele dispărut. I-a cinstit numele, în schimb, un popor întreg; s-au înclinat memoriei sale drapelele îndoliate a 47 de universități din toată lumea; i-au adus un ultim salut academicieni, profesori, reprezentanți de frunte ai intelectualității românești, studenți necontaminați de doctrina legionară .”
Sursa: https://booknation.ro
Câte de folositor a fost articolul?
Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia
Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 1
Nici un vot! Fii primul care votează