Am studiat cu mare plăcere istoria Antichității, filozofia greacă, teologia creștină, religiile lumii, ideologiile politice moderne şi puțină literatură. Am înțeles drama lui Constantin Brâncoveanu (înmormântat la kilometrul 0 din Capitală), lupta lui Nicolae Bălcescu (născut la București și mort la Palermo, în exil), dar și visul enciclopedic al tânărului Eliade, flaneur nocturn al străzilor din Piața Rosetti, situată la doi pași de Universitate.
De la 15 la 35 ani am acordat toată atenția nu acumulării de bani, ci asimilării de cunoștințe teoretice, noțiuni, concepte și instrumente de cercetare. Abia la cumpăna vieții am descoperit legile antreprenoriatului și principiile politicii conservatoare, fără de care o națiune chiar nu poate prospera.
Și ce am înțeles? Că doar într-o piață liberă a ideilor, necontaminată (sau nepontaminată) cu diplome false și titluri academice frauduloase, capitalul de cunoaștere — cărți, studii, diplome universitare — pot atrage, încet dar sigur, capitalul financiar. Am priceput, într-un cuvânt, „averea educației” (Teodor Baconschi).
Oamenii deștepți și instruiți sunt, de regulă, vizionari. De execuție se ocupă administratorii harnici și preciși ai partidelor politice. Cum anume savanții au influențat o decizie politică înțeleaptă aflăm din povestea președintelui Kemal Atatürk care, în anul 1931, a acceptat să consulta cu bizantinologul american Thomas Whittemore.
A urmat decizia de transformare a fostei moschei Haghia Sophia într-un muzeu accesibil tuturor iubitorilor de artă. Așa a reapărut splendoarea mozaicelor bizantine și milioane de turiști sau pelerini ajunși la Constantinopol au umplut buzunarele turcilor dornici de comerț… Incultul Erdogan a anulat, desigur, hotărârea lui Atatürk.
Știința de carte e indispensabilă, așadar, pentru viața cetății. Prin politici publice inteligente, cultura generează prosperitate. România a băltit în sărăcie și pentru că oamenii care ne-au condus au fost prost instruiți. Nu degeaba spune proverbul: „săracul cu necaz se hrănește”. Sau, „la omul sărac, nici boii nu trag.”
Cei care ignoră simbioza fericită între capitalul simbolic al unui oraș — muzee, biserici, ziduri istorice — și profitul material uită lecția unor metropole precum Roma, Barcelona sau Istanbul. A sosit timpul să punem cartea la temelia renașterii Bucureștiilor, a marilor noastre orașe universitare, dar și a țării în ansamblul ei.
