Am citit zeci, dacă nu sute de jurnale și memorii. Unele, ranchiunoase și meschine, ca niște răfuieli cu propriile înfrângeri (Adrian Marino, de pildă); altele, punctuale și seci, dar informative ca o cronică (Iorga); altele, în fine, grele de contingența istoriei, și totuși mântuite de ea, până la metamorfoza în lumină pură (Steinhardt, firește, sau Anania).
Cele scrise de prieteni îmi permit însă identificarea totală. Descopăr experiențe, lecturi, frisoane, îndoieli, frici și speranțe surori în însemnările salvate de Teodor Baconschi la Paris, în anii ’90, sau în jurnalul englez (și nu numai) al lui Mihail Neamtu, care acoperă începutul anilor 2000 și a ieșit în aceste zile de sub tipar.
Chinul de a supraviețui, tânăr sărac dintr-o țară marginală și disprețuită, în capitale ca Parisul și Londra, fascinația bibliotecilor perfecte și a marilor școli, bulimia lecturilor inaccesibile acasă, planurile patriotice de a fonda edituri, reviste, centre de cercetare sau chiar partide politice la reîntoarcere, dorul de țara visată și reîntâlnirile abrupte cu cea reală – pe toate acestea le-am trăit, mulți dintre noi, în anii formării, în care ne-am înstrăinat pentru a ne regăsi mai bine.
Când îți place o carte, ți-ai dori să o fi scris tu. În cartea lui Mihai, citesc rânduri pe care, deși le rostește un prieten, parcă le-aș fi gândit eu însumi: „În România e nevoie de eroism pentru a produce erudiție. În Occident e suficientă hărnicia.” Perfect spus, cu lăudabilă economie de cuvinte, memorabil și adevărat.
Pe sute de pagini, Mihai Neamțu narează întâlniri admirabile cu mari savanți și prelați, cu prieteni tineri sau în vârstă, cu marile cărți, cu el însuși.
Țin minte perfect când ne-am întâlnit la Paris și ne-am plimbat prin Cartierul Latin, apoi am celebrat Învierea, împreună, în cripta de la Saint-Sulpice.
Mai presus de toate, îmi place să descopăr în acest jurnal (parțial reconstituit memorialistic) un om care știe să admire. Fiecare zi, fiecare lectură, fiecare monument vizitat, fiecare întâlnire e un nou prilej de a le admira pe cele bune, drepte și frumoase.
Tineri, apropiați-vă!
