Cine este acest scriitor pe care l-am descoperit așa de târziu, sau pe care îl descoperim abia acum? Am auzit această întrebare, și nu o dată. Pusă de prieteni și cunoscuți cu un amestec de uimire, recunoștință și frustrare. Uimire față de ceea ce au descoperit. Recunoștință pentru ceea ce au descoperit. Și frustrare că le-a luat așa de mult timp ca să-l descopere pe Chesterton.
Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) nu poate fi redus la un singur adjectiv, sau descris într-o singură propoziție. Dar mulți spun – și spun și eu, împreună cu ei – că G.K. Chesterton a fost unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun scriitor al secolului XX. A spus câte ceva despre orice lucru de sub cer, și a spus-o mai bine decât orice muritor de sub cer. Dar nu a fost doar un stilist excelent. Știa să spună lucrurile potrivind foarte bine cuvintele; dar, mai important, avea niște lucruri foarte bune de spus.
Chesterton a scris o sută de cărți și a contribuit la mai bine de două sute. Opera sa cuprinde sute de poeme, cinci piese de teatru, cinci romane, zece monografii și studii de istorie literară, mai mult de două sute de povestiri scurte, printre care se numără și foarte populara serie detectivistică avându-l ca erou pe preotul-detectiv Father Brown. Dar, în ciuda acestei opere impresionante, Chesterton se considera, întâi de toate, un jurnalist. A scris peste patru mii de eseuri, acoperind peste 30 de ani de activitate – în special pentru două publicații, Illustrated London News și Daily News. A editat și propriul său ziar, G.K.’s Weekly.
Selecția din acest volum surprinde reflecțiile lui G.K. Chesterton pe marginea unor probleme la fel de actuale în prezent, pe cât erau de actuale acum aproape o sută de ani: tema credinței pusă față în față cu gândirea sceptică modernă; tema păcatelor capitale și în special a mândriei; relevanța filosofiei, într-o modernitate care își pierde, tot mai mult, exercițiul gândirii critice; ignoranța cu privire la istoria civilizației și a creștinismului; și, în sfârșit, atacurile asupra unor instituții fundamentale ale omenirii – căsătoria și familia. Multe dintre eseurile lui Chesterton sunt capodopere ale genului – pe cât de amuzante, pe atât de serioase, și la fel de bogate în miez și de ușor de citit, după un secol, ca atunci când au fost scrise.
Chesterton a polemizat cu mulți dintre intelectualii faimoși ai vremurilor sale: George Bernard Shaw, H.G. Wells, Bertrand Russel, Robert Blatchford. A apărat, în aceste polemici, omul de rând, „omul bun” – și bunul-simț. I-a apărat pe săraci. A apărat familia. A apărat frumosul. Și a apărat creștinismul – și catolicismul. Convertirea sa la catolicism a fost relativ târzie (în 1922); dar această convertire a crescut incisivitatea scrierilor sale polemice cu privire la religie și la creștinism. De aceea, dacă cititorii vor observa, în unele eseuri, că Chesterton apără o perspectivă catolică, ei trebuie să țină seamă de faptul că Chesterton din ultima parte a vieții a fost un scriitor marcat de această convertire la catolicism. Însă chiar și înainte de convertire, Chesterton a apărat pozițiile ortodoxe ale creștinismului, iar una dintre cărțile sale fundamentale, intitulată Ortodoxia, este o apologie a raportării corecte la dogmele creștine fundamentale. Dogme respectate și urmate de cele două biserici apostolice, răsăriteană și apuseană.
Așadar, înainte de orice, Chesterton a susținut, prin întreaga sa operă, perspectiva ortodoxiei dogmatice creștine. De altfel, capodopera sa, „Omul etern”, a fost cartea care l-a convertit pe un tânăr ateu numit C.S. Lewis la creștinism. C.S. Lewis avea să devină, alături de Chesterton, unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai secolului XX.
Chesterton este, prin urmare, unul dintre cei mai nedreptățiți și mai neglijați scriitori ai vremurilor noastre. Unul dintre motive ar fi acela că Chesterton a atacat, cu perseverență și elocvență, trendurile care, până la urmă, s-au impus în secolul XX: materialismul, determinismul științific, relativismul moral și secularismul sau ateismul agresiv. De asemenea, el a atacat socialismul, nazismul și excesele capitalismului, arătând că acestea sunt dușmanii libertății și ai dreptății, în societățile moderne. Însă, chiar dacă Chesterton nu este predat la școală, nu ne putem considera cu adevărat educați și „iluminați” fără să-l fi citit, cu aplicare, pe Chesterton. Mai mult, să-l citești pe Chesterton este, în sine, o școală. Chesterton este un profesor – unii dintre marii profesori pe care-i avem la dispoziție. Iar acest volum reprezintă o fereastră spre opera lui G.K. Chesterton: un scriitor care vă va uimi, vă va face să gândiți – și, nu în ultimul rând, vă va face să râdeți.
Sursa: Contra Mundum
