Ce miraculoasă e puterea cuvintelor de-a da naștere unei vederi, unei priveliști, unei panorame. Înțelegi lucrurile altfel doar pentru că folosești un alt limbaj pentru a descrie aceeași realitate.
Verbele scriitorului iscusit sunt ca o lampă în beznă, ca un felinar într-o noapte fără lună. Categoriile fixează experiența lumii și aduc claritate.
Fără cuvinte nu poți înțelege lumea și nici nu vei parcurge treptele cunoașterii. Oricât am fi seduși de videocrație, cultura noastră e, fundamental, logocentrică.
Excesul de imagini sărăcește vocabularul. Ce preferați să vedeți: un adolescent citind poezii de Lucian Blaga sau același tânăr limitat de banalitatea și sărăcia „emoticoanelor”?
Vrem copii deștepți și educați: vor triumfa Eminescu, Arghezi și Topârceanu sau, mai degrabă, adicția pentru jocuri video?
