Luna august e despre puterea neștiută a cuvintelor de-a lumina lumea.
Fiind expuși la nesfârșita logoree a televiziunilor și a comentariului social care amestecă bârfa, divertismentul și vulgaritatea, riscăm să neglijăm dimensiunea spirituală a verbului pe care Biblia îl asemuiește cu o sabie tăioasă, care pătrunde până la despărțitura dintre suflet și duh (Evrei 4, 12). Evanghelistul Ioan ne spune, la rândul său, că prin Cuvântul divin toate s-au făcut.
Viața noastră nu e decât o perpetuă căutare a vestigiilor acestui Logos ascunse-n ultimul colț de univers.
Până și animalele de companie cunosc puterea tămăduitoare a cuvintelor șoptite pe ton blând de niște stăpâni atenți și implicați.
Rostirea poate să întunece mintea ori să lumineze cugetul; să atenueze violența, ori s-o înmulțească; să întărească voința ori s-o slăbească.
Clubul Marile Cărți ne arată măiestria scriitorilor de geniu care s-au aplecat asupra tainei Cuvântului.
Am citit în ultimele săptămâni autori foarte diferiți, de la Cicero sau Marc Aureliu, trecând prin Orwell și Huxley până la Dostoievski sau Steinhardt.
Ce-am realizat prin lectura unor cărți de căpătâi? Că formularea justă a problemei aduce cu sine și soluția îndelung căutată.
Prin așezarea experienței vieții sub un concept filozofic (utilitarism, hedonism, stoicism, marxism ori totalitarism) ori printr-o încadrare într-o anumită categorie literară (clasicism, romantism, realism magic), omul se înțelege mai bine pe sine și vede adevărata dramă a semenilor săi.
Cuvintele au vocația adevărului, așadar. Mulți au opinii incendiare, puțini însă acced și la judecata dreaptă.
Orice vorbă rostită la întâmplare poate să rănească. Orice frază construită haotic, în absența filtrelor reflexive, bulversează mintea, descurajează și demoralizează.
Iată de ce la Clubul Marile Cărți vorbim adesea despre datoria omului educat de-a fi, simultan, inteligent și bun. Prostia face parte din nomenclatorul vechilor păcate cu care fiii lui Adam s-au procopsit prin neascultare. Care-i leacul? Învecinarea cu oamenii înțelepți.
Suntem datori să rostim în fața celor singuratici ori suferinzi acele cuvinte care pot amâna o decizie proastă, care inspiră noblețe și oferă speranță.
Poate un copil neglijat așteaptă să-i spui o poveste uitată; un bătrân izolat s-ar bucura, pesemne, ca cineva să-i reamintească lecturile tinereții; poate o mamă disperată ar renunța la avort dac-am rosti, precum Parsifal odinioară, întrebarea vindecătoare…
August e despre puterea verbului de-a trezi, de-a tămădui și de-a îmblânzi firea căzută.
Călătoria noastră continuă prin labirintul cuvintelor bune de mâncat (Rubem Alves).
Te așteptăm să parcurgem împreună acest drum și să ne oprim la fiecare stație filozofică, literară sau teologică. Vom fi cu toții mai împliniți și mai bogați.
