(…) Vreau să vă spun ce sunt aceste Les Pensées, despre care vă voi vorbi astăzi. Ele au intrat în posteritate sub numele de pensées. Asta s-a tradus în româneşte prin “cugetări”, dar ele nu sunt nişte cugetări, nu sunt nişte maxime. Altfel spus, ele nu sunt ceea ce i se năzare unui om, oricât de respectabil ar fi acest lucru, în momentul în care stă ori cade pe gânduri. Nu.
Ele reprezintă ceea ce, în intenţia lui Pascal, era o apologie a adevărului religiei creştine. Ceea ce el a încercat să facă în această lucrare – care nu este încheiată şi asupra căreia nu avem o certitudine în ce priveşte ordinea fragmentelor rămase – a fost să dezvolte un argument constrângător, un argument complet (pentru că le-a criticat pe toate celelalte) în favoarea căilor prin care se demonstrează existenţa lui Dumnezeu şi a argumentelor prin care putem stabili adevărul religiei creştine.
Asta este, de fapt, Les Pensées. O să-i spunem în continuare aşa, nu-mi place cum sună „Cugetările”, dar, de fiecare dată când auziţi acest lucru şi când vă veţi referi în amintire, ori în intenţie, la această lucrare, să nu uitaţi ceea ce este ea de fapt.
Vreau să vă spun cum anume au reacţionat erudiţii în momentul în care au construit ediţii din fragmentele rămase de pe urma lui Pascal. În primul rând, trebuie să înţelegeţi că modul în care au fost păstrate aceste hârtii era unul inspirat de o mare pietate.
Pentru că Pascal era considerat nu numai geniul pe care l-aţi auzit descris de Chateaubriand, ci era şi notre saint, era “sfântul nostru”. Aşa-l considera nu doar comunitatea măicuţelor de la Port-Royal, nu doar comunitatea familiei, dar şi oamenii care auziseră de el şi de faptele sale de sfinţenie.
Pascal a murit înconjurat de simţământul că cel care a murit a fost un sfânt. Aşa cum, atunci când a murit Papa Ioan Paul al II-lea, cei din Piaţa Sfântul Petru au strigat “Sanctificat acum!”, tot acesta era şi sentimentul celor care au rămas în urma lui Pascal.
Ca atare, aceste fragmente au fost păstrate nu doar cu grijă, ci şi cu pietate, pentru că cel care le lăsase nu era doar un mare savant, ci şi “sfântul nostru”.
Cum au fost organizate aceste fragmente? E important să ştiţi acest lucru în momentul în care, dacă n-aţi făcut-o deja, veţi citi această lucrare, ca să înţelegeţi mai bine ce se pune între dumneavoastră şi Pascal. Cei de la Port-Royal… vă spune ceva acest lucru, Port-Royal?
Sursa: Horia-Roman Patapievici într-o prelegere pe care a ținut-o pe data de 28 octombrie 2013, la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj, transcrisă de Mihnea Maruta.
