Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

Ce îi datorăm lui Horia Patapievici?

Horia-Roman-Patapievici

Horia Patapievici a fost printre primii intelectuali români care a oferit generaţiei mele doar apologia capitalismului (altfel spus, a libertăţii pieţei), dar şi a ordinii constituţionale.

La Cluj, Bucureşti sau Timişoara, fizicianul transformat în conferenţiar şi filozof politic a criticat sistemul economiei clientelare din ţara aservită reţelei politico-economice creată de Ion Iliescu. Demersul său intelectual includea referinţe la maeştrii şcolii austriece de economie: Carl Menger, Ludwig von Mises & Friedrich Hayek. Treptat, am înţeles că-n instituţiile publice birocraţii nu sunt imuni la poftă, lăcomie sau rapacitate.

Deşi tămâiază altarul neprihănit al Binelui Comun, funcţionărimea din toate timpurile a căutat şi ea îngroşarea propriului portofel. Acolo unde lipsesc echilibrele instituţionale şi mecanismele anticorupţie se insinuează automat mita, şperţul, hoţia. De aici şi ubicua prezenţă a bacşişului în societăţile sultanizate.

Horia Patapievici ne-a făcut să înţelegem importanţa Statului minimal în bătălia cetăţeanului pentru dreptate, libertate, proprietate şi prosperitate. Politica şi exerciţiul puterii corup, fără excepţie. Beţia puterii vrăjeşte minţile a mii de baroni locali care s-ar dori reconfirmaţi fără alegeri în două tururi…

A fi liberal, cu adevărat, înseamnă să încurajezi libertatea de exprimare a poporului, să descurajezi acumularea de funcţii şi să veghezi mereu asupra separaţiei puterilor într-un veritabil regim constituţional.

Suspiciunea republican-libertariană la adresa „oamenilor providenţiali” este, aşadar, perfect întemeiată. Nebunia lui Nero n-a fost străină de abuzul puterii. Satrapi ca Lenin, Hitler sau Mao n-au ezitat să confişte proprietatea privată a omului de rând în scopul obţinerii luxului pentru propria familie. Atunci când Ceauşescu vorbea lumii despre lupta pentru pace, cizmarul din Scorniceşti se gândea şi la camerele somptuoase ale „Casei Poporului”.

Explorînd acest filon stoic al moralei publice, Horia Patapievici a adăugat un element de scepticism epistemologic. Nimeni nu poate cunoaşte binele absolut al naţiunii. Politicienii nu participă, în chip platonic, la viziunea Unului transcendent, aplicând ulterior viziunea divină asupra istoriei popoarelor. Nici vorbă.

Politicienii, generalii de armată (ori servicii secrete) sunt, ca şi birocraţii, nişte simpli muritori. Unii virtuoşi, alţii secătuiţi de egoism, dar toţi ispitiţi de păcat, precum Adam în grădina din Eden. Doar Stânga inspirată de Rousseau vrea să mascheze acest adevăr sumbru despre natura umană. Cum o face? Idealizând rolul mesianic al revoluţionarilor sau intelectualilor publici, ventilând noţiunea de „Justiţie socială” şi idolatrizând conceptul fals de „Progres istoric”.

Tămâind asemenea abstracţiuni vagi, oamenii uită realitatea propriei lor sărăcii, dar şi corupţia mascată a politicienilor-caviar. Elita plânge la televizor de mila nevoiaşilor, dar „monetizează” în interes personal orice minut de prezenţă la cârma Statului.

Îi datorăm, aşadar, lui Horia Patapievici demitizarea limbajului Stângii, dezbrăcarea de orice aură mitologică a instituţiilor Statului modern, reabilitarea noţiunii de societate civilă şi demnitate individuală. Prin cărţi memorabile, conferinţe de răsunet şi publicaţii curajoase, Horia Patapievici a năşit mişcarea liberal-conservatoare din România postdecembristă.

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

Alte articole

Distribuie

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn