În grădina Edenului, Dumnezeu îi poruncește omului să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, ca nu cumva să moară cu moarte (moth tamuth, spune textul ebraic, întărind prin această figură etimologică pleonastică grozăvia definitivă a morții trupești și spirituale).
Deși îi interzice omului să moară prin cunoașterea răului (căci Binele îi era deja cunoscut), Dumnezeu nu îi suprimă libertatea. Adam și Eva cedează ispitei în deplină libertate, devenind astfel păcătoși și muritori. Libertatea se vădește astfel dintru bun început dar și povară; și totuși este condiția inconturnabilă a demnității umane. Fără libertate nu există conștiință, iar fără conștiință omul nu este mai presus de fiarele sălbatice sau de blândele rumegătoare.
Povara libertății este așadar definitorie pentru condiția umană, înainte și după cădere. În povestea Marelui Inchizitor scornită de Ivan Karamazov, marele preot spaniol îi reproșează lui Hristos, venit a doua oară, că nu a cedat ispitei diavolului în pustie. Dacă Iisus ar fi acceptat să conducă politic umanitatea și să o îndestuleze, înmulțind la nesfârșit pâinile, lumea ar fi fost mai fericită, crede Inchizitorul.
În schimbul certitudinii, îndestulării și supunerii beate, Mântuitorul a oferit oamenilor sfâșietoarea îndoială, veșnica alegere, chinuitoarea libertate.
Câți oameni nu ar da la schimb povara libertății pentru siguranță și prosperitate! Câți nu au făcut-o în decursul istoriei, câți nu au lepădat libertatea politică, libertatea conștiinței, delegându-și responsabilitatea unui tătuc, care în cele din urmă s-a dovedit leviatan! Câți nu au renunțat să gândească cu mintea lor, să discearnă cu propria conștiință, să aleagă în deplină libertate, înscriindu-se pe calea către servitute, pavată cu înșelătoare promisiuni umaniste la început, dar sfârșind mereu la abator!
Dumnezeu în grădina Edenului și Hristos în grădina Ghețimani au îngăduit omului însăși libertatea de a-L nega și, prin aceasta, de a se nega, întrucât, deși libertatea poate fi folosită spre (auto)distrugere, fără ea nu există demnitate umană. Abolirea libertății, ne învață Scriptura, literatura și istoria, coincide mereu cu abolirea umanului, iar libertatea este mereu la un pas de a fi restrânsă, chiar și în cele mai sigure democrații.
Negarea lui Dumnezeu în ateismul comunist și în neopăgânismul nazist a condus implacabil la negarea demnității umane, redefinirea realului și a adevărului, instalarea anomiei represive și, în cele din urmă, suprimarea oamenilor reali transformați în dușmani imaginari.
Chiar și azi, în lumea liberă, sub ochii noștri, poliția gândirii instaurată de corectitudinea politică amenință să suprime libertatea de credință și de expresie. Iată de ce, indiferent dacă sensibilitatea sa este conservatoare sau socială, creștinul este obligat să reflecteze mereu la problema libertății, pentru a putea recunoaște binefacerile și dușmanii ei.
Mihail Neamțu, cea mai puternică voce a tinerei generații de gânditori creștini din spațiul românesc, oferă apologeticii și acțiunii civice sau politice armatura gândirii filozofice și teologice. Paginile care urmează sunt un curs concentrat de teologie politică, un tur de forță prin gândirea unor filozofi din epoci și spații diverse, pe care nu îi unesc soluțiile, ci întrebările despre fundamentele teologice și filozofice ale libertății, întrucât istoria gândirii politice iudeo-creștine nu prezintă omogenități mormântale și consensuri integriste, ci polifonia neliniștilor și tatonărilor, a gândului viu aflat în căutarea febrilă a sensului, în deconcertantă, dar și reconfortantă libertate.
Sunt bucuros să fiu alături de Mihail Neamțu prin acest cuvânt înainte, care se ferește să devină un nechemat capitol suplimentar al cărții și se rezumă să fie simbolul solidarității unei noi generații creștine și conservatoare în România măcinată de fărădelegea vechii stângi și amenințată de agresivitatea liberticidă a noilor avataruri marxiste. Este onorant pentru mine să fiu pe aceeași pagină cu prietenul meu, întărind prin cerneala durabilă a tiparului ceea ce am arătat în pulberea forului.
Purcede așadar, cititorule, căci de te fabula narratur: în cele ce urmează este vorba despre tine, despre libertatea, responsabilitatea și demnitatea ta.
