Cum se identifică, cum se verifică sau cum se potențează virtuțile unui conducător de organizație? Ce este o strategie? Cum ajungi la victorie? În ce fel își exercită un lider influența asupra organizației?
De la Marcus Aurelius și Carl von Clausewitz până la Stephen R. Covey sau John Maxwell, analiștii au observat existența unei relații biunivoce între virtuțile liderului și performanța unei organizații. Dacă potențialul de creștere al unui conducător este de maxim 5 (pe o scală de la 1 la 10), atunci echipa – oricât de bine populată cu individualități excepționale – va depăși foarte greu bariera impusă de lider.
Organizațiile dornice să aibă viitor caută un conducător cu o reală promisiune de creștere. Este ceea ce am învățat din discuția cu antreprenorii care au ajuns lideri de piață. Unul dintre aceștia este Cristian Onețiu.
Liderul trebuie să se bucure de recunoașterea spontană a echipei. A fi un militar tenace, un chirurg recunoscut, un inginer remarcabil sau un avocat reputat reprezintă un criteriu necesar, dar nu suficient pentru a ieși din mlaștina mediocrității.
De partea unui lider bun și vizionar stă nu doar competența tehnică, ci și știința relaționării cu oamenii, finețea psihologică și experiența lucrului în echipă.
Un conducător autentic are simţul ierarhiei, e proactiv, îşi respectă colegii, fiind empatic în relaţia cu semenii, având gustul victoriei, stârnind reacții puternice (uneori polarizate), comunicând ușor, telegenic, stabilind rapid contactul cu grupuri eterogene de oameni.
E important să dialoghezi ușor și cu tinichigii, dar și cu filozofii. Handicapul celor cu pregătire academică solidă e că nu pot să înțeleagă mereu suferința meseriaşilor simpli, a dulgherilor și zugravilor. Minusul liderilor populari, fără prea multă școală, e că n-au acces la povețele trecutului și lecțiile istoriei. De aceea, un lider asumat va citi Marile Cărți.
Liderul puternic are un caracter elastic, dar nu volatil; conducătorul emană forță, fiind uneori distant, alteori familiar, oferind mulțimilor o stare de încredere în viitor. Liderul are opinii categorice, dar știe să și negocieze; e cordial cu adversarii, dar cultivă și misterul, sfera inaccesibilă, teritoriul necunoscut.
Un lider gândește pe termen mediu și lung, cumpănește mult, se sfătuiește, judecă atent şi abia apoi vorbeşte; un conducător e creativ, întreprinzător şi surprinzător; joacă la vedere, fără să trișeze, ținînd mereu un as în mânecă; e deschis la dialog şi inspiră încrederea, dînd senzația că posedă – în pofida tuturor încercărilor – cel puţin o soluție salvatoare.
La ceas de cumpănă, propunerea de exit survine printr-un amestec de voință, inteligență, imaginație, calcul abil și viziune.
Când organizația este suspectată de neprofesionalism ori lipsă de integritate, liderul are nevoie de curajul deciziei.
Absența cutezanței se plătește scump.
Ce alte caracteristici generale mai reunește un portret al liderului? Pe lângă plăcerea de-a relaţiona, vorbim şi despre potenţialul de creştere personală, simţul orientării, moderația, intuiția timpului oportun şi influenţa exercitată non-coercitiv asupra celorlalţi.
Un veritabil conducător îşi ţine oamenii aproape (perfecţionînd un sistem de motivare psihologică şi recompensă materială ori simbolică). Interacţiunile interpersonale nu-l fac să piardă din vedere obiectivele majore ale organizaţiei.
Ca un excelent navigator, liderul trasează cursul navei pe hartă, se preocupă constant de sectorul resurse, etapizează progresul, identifică timpuriu ameninţările exterioare, recompensează performanţele membrilor echipei şi aplică o corecţie severă erorilor de parcurs.
S-ar mai cuveni să spunem că adevăratul leadership înseamnă viziune şi ambiţie. Evident, nu vorbim aici de boala grandomaniei sau accesele de paranoia, ci despre curajul de-a defini miza bătăliei politice. Numai mercenarii pot da lupte în absenţa unui crez: pentru sclavii unor vieţi lipsite de viziune, scop sau convingere, totul poate fi vândut sau cumpărat.
Un lider îndrăzneţ va căuta să lucreze însă cu oameni destoinici (în virtutea moralei) şi curajoşi (în lumina unui ideal). Aceştia îi pot spune, fără teamă de răzbunare, aproape tot ceea ce cred, simt sau judecă înăuntrul organizaţiei. Inamicul principal al unui bun conducător nu e adversarul extern, ci înşelarea de sine – efectul de auto-iluzionare. Pentru a scăpa de această tentaţie, conducătorul trebuie să rămână ancorat în realitate.
Nu intri într-o bătălie pentru a-ţi compensa deficitul de adrenalină, optimism metafizic sau vibraţie sufletească. Oricât de demagogic ar suna, omul care inspiră e cel care își slujește semenii. De aici, urgenţa ca un lider să ştie, să poată şi mai ales să vrea să-şi însuşească virtutea compasiunii, grija pentru comunitate, privirea solidară către toate vârstele.
Mihail Neamțu
