Un Enoh modern

5
(1)

Se spune că George Müller a citit Biblia de peste două sute de ori, dintre care de multe ori pe genunchi. Înainte de moartea sa, întrebat de un reporter despre ce ar mai dori încă să facă, el, în genunchi, a răspuns: „Să citesc mai mult Biblia, pentru că știu prea puțin despre excelența lui Hristos.”

Acesta a fost un creștin evanghelist și director al orfelinatului Ashley Down din Bristol, Anglia, unde a avut grijă de 10.024 de orfani pe parcursul întregii vieți, în pe baza promisiunii lui Dumnezeu regăsită în Psalmul 68: „Dumnezeu este Tatăl orfanilor” (versetul 5).

Cunoscut ca o personalitate implicată total în educația copiilor pe care i-a îngrijit, a fost acuzat chiar că a oferit o educație peste norma obișnuită pentru acele vremuri. A fondat 117 școli care au oferit învățătură creștină pentru 120.000 de copii, mulți dintre ei fiind lipsiți de părinți.

El a spus: „Dacă eu, un om sărac, pot construi și administra un orfelinat fără a cere nimănui bani sau ajutoare, doar prin rugăciune și credință, aceasta, împreună cu binecuvântarea Domnului, i-ar putea încuraja în credință pe copiii Domnului, fiind, de asemenea, o mărturie puternică pentru cei necredincioși despre existența lui Dumnezeu.”

Chiar renumitul scriitor Charles Dickens a vizitat așezămintele lui George Müller pentru a se convinge de tratamentul oferit copiilor. Dickens a fost atât de impresionat încât a scris articole pentru mai multe ziare, o publicitate pe care banii nu o pot cumpăra.

Astfel, până și după vârsta de 70 de ani, Müller a călătorit intens, ajungând în 42 de ţări, vorbind chiar şi autorităților de la Casa Albă, împărtăşindu-le şi altora experienţa sa bogată cu Dumnezeu.

Chiar dacă şi-a îngropat atât fiica cât şi prima și cea de a doua soţie, a continuat să vorbească despre un Dumnezeu iubitor şi prezent până în anul 1898 când a murit.

În ziua înmormântării lui Müller, fabricile din Bristol şi-au întrerupt activitatea. Mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost transformat de Dumnezeu dintr-un hoţ care își înşela cei mai apropiaţi prieteni, într-un om care s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu şi a strâns echivalentul a 180 milioane dolari doar prin rugăciune şi credinţa în El.

Müller a scris cu privire la convertirea lui: „Când m-am predat total lui Dumnezeu, iubirea de bani s-a dus, iubirea după o locuință s-a dus, iubirea după averi s-a dus, iubirea după lucrurile lumești s-a dus. Dumnezeu a devenit totul pentru mine. Am găsit totul în El. Nu mi-am dorit nimic altceva. Și am ramas cu El, un om fericit, un om deosebit de fericit, căutând să împlinesc doar lucrurile lui Dumnezeu.”

Multe alte vieţi au fost transformate datorită credinţei şi curajului lui Müller. Chiar dacă nu mai este printre noi, lucrarea inițiată de el încă există, iar mesajul lui Müller răsună şi azi: „Dumnezeu este real, El este un Dumnezeu în care îţi poţi pune încrederea!”

Este de ajuns să ne încredem în Dumnezeul Cel Viu, spunea Müller, și să nu ne îngrijorăm pentru lucrurile pământești, pentru că începutul îngrijorării este sfârșitul credinței; și începutul credinței este sfârșitul îngrijorării.

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 1

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.