Competență, limbaj, vizibilitate

5
(4)

Comunicare și vizibilitate

E foarte probabil să avem astăzi un nou Pavarotti, dar despre care nu știe nimeni nimic. De ce? Pentru că el preferă să cânte-n baie. Teama de eșec, frica de judecata semenilor, agorafobia și timiditatea l-au înfrânt. Iar atunci când n-ai vizibilitate, e probabil să n-ai succes. Poți doini și poți hori, precum ciobanii-n codru. E sublim, e măreț, dar, într-un fel, e și irelevant.  

În secolul XXI nu mai ești condamnat să cânți într-o baie, dacă ai talent muzical. În egală măsură, dacă ești o personalitate care inspiră, atunci poți să te faci auzit în lumea social-media. Da, există competiție. Da, nimeni nu spune că e simplu.

A fi înseamnă a fi perceput

Pentru a fi remarcat și pentru a schimba cursul istoriei e important să depășești mentalitatea ciobănașului din Miorița, care așteaptă pasiv sentința rostită de inamicii săi. Soarta nu e mereu implacabilă și puterea de persuasiune a cuvintelor trebuie evaluată la justa valoare. 

Johnny Depp a știut să-și angajeze o echipă de avocați care l-au scutit de blestemul suferinței indusă prin resentiment și calomnie de fosta soție, Amber Heard. 

Cuvintele bine meșteșugite de Camille Vasquez, apărătoarea lui Depp, au convins completul de judecată să facă, în sfârșit, dreptate, salvând reputația unui actor acuzat de fapte imaginare.

Avocata Camille Vasquez s-a născut într-o familie relativ săracă, fiind fiica unui tată columbian și a unei mame cubaneze. Prin educație, studiu și perseverență, doamna Vasquez a atins un nivel uimitor de profesionalism, pe care l-au putut admira aproape un miliard de telespectatori interesați de cazul Depp versus Heard.

A fi atent, a fi articulat, a fi pregătit să răspunzi la orice intimidare: iată o calitate importantă a inteligenței umane. Succesul repurtat de Camille Vasquez i-a adus avocatei americane nu doar o răsplată financiară, ci și recunoașterea comunității.

Dacă taci prea mult, fii pregătit să pierzi. Dacă vorbești prost, acceptă să plătești.

Mihai Neamțu

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 4

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.