Maica Benedicta

0
(0)

„Copii, faceţi-vă o platoşă.

Constituiţi-vă o platoşă a voastră şi aceasta să fie o platoşă a seninătăţii, a dragostei pentru toată creaţia, pentru tot ceea ce se află sub soare.

Să vă fie gândul pe verticală.

De multe ori am spus să nu uitaţi că există verticală. Noi trebuie să ne împotrivim agresiunii, cu rugăciune pentru lume, pentru semenii noştri, pentru aproapele nostru.

Să gândim întotdeauna la aproapele nostru. Este foarte important. Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru.

Mă tem că, dacă nu păstra legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm.

Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru.

În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista.”

Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 0 / 5. Număr voturi: 0

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.