Viciul flecărelii

5
(2)

În plină epocă relativistă, rostirea adevărului despre locul omului în univers a ajuns o veritabilă probă de onoare și inteligență. 

Umilința e resortul excelenței intelectuale, dar și darul autenticității specific oamenilor care nu se pricep la toate. Sfinții l-au copiat pe Hristos, fără să dezvolte complexul „originalității” cu orice preț.

De-o vreme încoace, în locul mimetismul superior al virtuții a apărut prostia gregară și contagioasă. În afara științei a înflorit ideologia, adică discursul vehement al prietenilor lui Iov. Un surogat de gândire metafizică hrănește mintea puțină a ignorantului atotștiutor. 

Tinerilor nu li se mai propune calea cea strâmtă a lecturii sistematice și nici exercițiul meditației asupra ordinii firii. Mult mai ofertantă e rezumatul ChatGTP, sinteza Wikipedia, anecdotica TikTok, dar mai ales starea de agitație a sufletului, pus în slujba unor cauze sociale, civice sau ecologice. 

Scopul final? Emanciparea de „prejudecățile medievale” și deconstrucția omului alb, creștin, sexist, rasist, homofob și retardat.

Migdala interiorității e zdrobită de marșul străzii către progres și emancipare. Spațiul public se lasă sufocat de stridența unor inși lipsiți de orice neliniști, întrebări, mirări sau remușcări. Pentru revoluționarii de profesie, existența e lipsită de taine, șoapte sau penumbre. Ideologul crede că totul e la vedere și că totul poate fi redus la un slogan despre justiție socială, inegalitatea de șanse, feminism sau încălzirea globală. 

Operațiunea de simplificare a sensului vieții n-are nimic din încordarea misticului care depășește complexitatea matematică a lumii prin dialectica rugăciunii. 

Dimpotrivă, ideologul e refugiat în trăncăneală. Verbozitatea lui ascunde precipitarea prostului care trage concluzii rapide. Trăncăneala maschează autosuficiența intelectului pauper, absența bunului simț și încremenirea-n proiect. 

E timpul să ne reamintim că nu suntem mereu strălucitori, dar putem adopta măcar criteriul decenței. Rareori poți fi sofisticat și paradoxal, profund și aporetic, făcând recurs la neologisme spumoase, la un calambur hazliu sau la etimologii uitate. 

O minte educată e mai ales conștientă de propriile sale limite — un suflet care-și cheamă-n ajutor strămoșii, plimbându-i prin palatele memoriei și-n odăile Ființei. 

Mihail Neamțu

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 2

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.