Iată câteva titluri care definesc, fără să epuizeze, canonul literar al modernității.
Machiavelli, Principele (1513): Il Príncipe este cea mai cunoscută lucrare a lui Niccolò Machiavelli. A fost scris în 1513, pe când se afla exilat în San Casciano, acuzat fiind de complot împotriva familiei Medici. Textul a fost publicat în 1532, la cinci ani după moartea autorului. Prin suma de reguli, sfaturi și strategii pentru cei care caută puterea, lucrarea este un tratat de guvernare și un manual de politică modernă.
Martin Luther, Von der Freiheit eines Christenmenschen (1520): Răspuns polemic oferit bulei papale Exsurge Domine, lucrarea lui Martin Luther refuză împăcarea cu Papa Leon al X-lea și caută printr-o cuvântare adresată lui Hermann Mühlpfordt, primarul orașului Zwickau din Saxonia, căruia îi transmite revolta față de-o biserică depravată moral. Von der Freyheyt eyniß Christen Menschen este a treia dintre principalele sale scrieri ale Reformei. Luther pune în discuție eficacitatea teologică a unor practici ecleziastice precum indulgențele sau venerarea moaștelor, insistând asupra legăturii dintre harul divin și libertatea în Hristos.
Jean Calvin, Institution de la religion chrétienne(1541).
Cervantes, Don Quijote (1615): lucrarea de geniu a lui Cervantes scoate la iveală, într-un stil pur modern, germenii romanului psihologic de mai târziu (Don Quijote și Sancho Panza fiind personaje complementare, care-și controlează reciproc excesele). Cervantes imaginează toleranța religioasă prin dialogul imaginar între un translator creștin și un povestitor musulman, oferind totodată o privire nouă asupra iubirii (prin care femeia își poate afirma și exprima deplin personalitatea).
Shakespeare, Hamlet (în orginal: The Tragicall Historie of Hamlet, Prince of Denmarke). Prima reprezentație a operei dramatice datează din anul 1600 la Globe Theatre (fiind publicat trei ani mai târziu). Interogația filozofică: „a fi, sau a nu fi, aceasta e întrebarea” a făcut o prodigioasă carieră în gândirea modernă. În cuvintele profesorului Adrian Papahagi, Hamlet nu e o simplă tragedie elizabetană a răzbunării, ci o schimbare de paradigmă, un moment astral în literatura europeană. Nu doar opera lui Shakespeare, ci cultura occidentală se împarte în două: înainte și după Hamlet. Recomandăm cititorilor noștri, de asemenea, Visul unei nopţi de vară, Regele Lear, Furtuna, Macbeth.
Montaigne, Les Essais (1580): Scopul declarat al lui Montaigne este să se descrie cu sinceritate („bonne foi”). Înțelegerea naturii umane marchează turnura antropocentrică a modernității post-carteziene, dar inaugurează și nașterea eseului literar care tratează teme variate: „Despre tristețe”, „Despre conștiință”, „Despre mirosuri”. Montaigne a scris într-un moment care precedă escaladarea tensiunilor între facțiunile catolice și protestante.
Pascal, Pensées (1656-1658).
Molière, Tartuffe.
Voltaire, Candide (1759)
Kant, Critica rațiunii pure (1781): Kritik der reinen Vernunft este una din lucrările cele mai importante ale filozofului german care cercetează întreg procesul de cunoaștere al realității. Kant încearcă să integreze într-o concepție unitară cele două poziții contrare ale teoriei cunoașterii din vremea sa, pe de o parte raționalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke și David Hume. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică și cea sintetică.
Hegel, Fenomenologia spiritului (1807): Un rol deosebit îl joacă capitolul despre conștiința de sine, care conține perspectiva dialectică asupra stăpânului și sclavului, care este punct de plecare important pentru Karl Marx, în cercetarea raporturilor de clasă în societatea burgheză.
Goethe, Faust (1808): Mefistofel, personaj demonic, face un pariu cu Dumnezeu și spune că Faust, prototip al omului renascentist nesățios, va fi ținut departe de cărările drepte. Faust, deznădăjduit de vanitatea învățării științifice, umaniste și religioase, caută magia pentru a obține cunoașterea nelimitată. Încercările sale eșuează. Frustrat, Faust se gândește la sinucidere chiar în preajma Sfintelor Paști.
Balzac, La peau de chagrin & Moș Goriot.
Jane Austen, Pride and prejudice
W. M. Thackeray, Vanity Fair: A Novel without a Hero
Marx, Manifestul comunist
Tolstoi, Război și pace
F. M. Dostoievski, Fraţii Karamazov (1881): Братья Карамазовы este ultimul roman al scriitorului rus Fiodor Dostoievski, scris între anii 1878 – 1880. Fiind considerat o operă literară de nivel mondial, într-un eseu publicat în 1954, W. Somerset Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.
Kafka, Procesul
Thomas Mann, Doktor Faustus
Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Primul Cerc, Arhipelagul Gulag
Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta
Procesul Domnului Iisus (analiză juridică și teologică), invitat: Părintele Cătălin Varga
Compilația de titluri îi aparține lui Mihai Neamțu.
